Riscăm să pierdem un loc în Liga Campionilor!
Rezultatele dezastruoase ale echipelor româneşti, din aceast sezon, pot arunca România chiar şi pe locul 18 în clasamentul coeficienţilor, ceea ce înseamnă că este aproape imposibil să mai trimitem peste doi ani două echipe în preliminariile Ligii Campionilor. Mai mult, dacă am pica mai jos de locul 18, am pierde şi un loc în preliminariile Europa League.
România pierde teren în clasamentul coeficienţilor. Rezultatele foarte slabe ale echipelor de club au făcut ca ţara noastră să pice pe locul 16, însă şi această poziţie este ameninţată foarte serios de Austria şi chiar de Danemarca. Pentru a trimite în continuare două echipe în preliminariile Ligii Campionilor, avem nevoie de locul 15. O ţintă aproape imposibil de atins, având în vedere că probabil doar Steaua va juca în grupele Europa League, în timp ce ţările cu care suntem în concurenţă au mai multe reprezentante în fazele superioare.
În acest moment, România se află pe locul 16 în clasamentul coeficienţilor. Pentru a urca pe 15, ne luptăm cu Grecia şi Croaţia. Însă lupta este aproape pierdută, deoarece cele două ţări vor avea cel puţin două reprezentante în grupele cupelor europene.
Mai mult, Austria se aflăa la doar 0,150 puncte în spatele nostru şi ne-ar putea depăşi foarte uşor. De asemenea, şi Danemarca are şanse să ne depăşească, deşi sunt aproape două puncte între noi şi ei. Danezii n-au avut însă nicio echipă eliminată până acum.