Raețchi, scrisoare deschisă către Firea
Vicepreşedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, i-a solicitat printr-o scrisoare deschisă primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, să susţină şi să pună în aplicare proiectul Marii Grădini Centrale a Bucureştiului:
„Vă adresez această scrisoare deschisă pentru a vă propune in mod public să vă asumaţi şi să susţineţi proiectul Marii Grădini Centrale a Bucureştiului, care presupune ca zona din jurul Palatului Parlamentului să fie redată cetăţenilor prin integrarea sa într-un circuit verde care să cuprindă Casa Academiei şi Parcul Izvor. Având în vedere demersurile juridice complicate în această direcţie, dar şi necesitatea de a amenaja şi împăduri zona, este esenţial ca acest proiect să fie demarat urgent dacă dorim ca Zidurile Parlamentului să fie înlăturate concomitent cu inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului. Cu siguranţă, punerea în practică a acestei idei ar rezolva o serie de probleme pe care le are Bucureştiul la ora actuală. În primul rând, este una dintre capitalele europene cu cele mai puţine spaţii verzi pe cap de locuitor şi, în acelaşi timp, campioană la poluare, situaţie pe care sunt convins că doriţi să o remediaţi în calitatea dvs de primar general al Capitalei. Marea Grădină Centrală ar integra nu mai puţin de 35 de hectare în circuitul verde al Capitalei. Practic, aceasta ar deveni o oază verde chiar în centrul Bucureştiului. Nu în ultimul rând, acest proiect ar asigura un spaţiu semnificativ pentru evenimente culturale şi de divertisment, iar traficul nu ar mai fi blocat, aşa cum aţi declarat că vă doriţi. Atunci când aţi vorbit despre „ştrangularea” circulaţiei cu evenimentele stradale din weekend, aţi remarcat faptul că nu există suficiente spaţii pentru organizarea de concerte, de exemplu. Marea Grădină Centrală ar rezolva această problemă, pentru că spaţiul creat prin această construcţie ar fi suficient pentru a găzdui evenimente majore.
Oriunde în Occident, Parlamentul nu este izolat de restul oraşului, ci localnicii, turiştii, se pot plimba nestingheriţi în proximitatea sa. Acest proiect este susţinut de arhitecţi renumiţi, de lideri de opinie din spaţiul public, de societatea civilă şi aplicarea sa nu ar implica mari costuri. Fostul primar general, Răzvan Sava, a susţinut acest proiect şi îmi exprim speranţa că voi găsi aceeaşi deschidere şi în ceea ce vă priveşte.
Nu suntem in campanie electorala, deci demersul meu sau al dvs. nu poate fi suspectat că ar fi unul electoral. Aşa că vă propun, pe această cale, să lăsăm distanţele politice deoparte şi să luaţi în calcul asumarea şi punerea în practică a acestui proiect, împreună cu Consiliul General al Primăriei Bucureşti. Faptul că primarul Sectorului 5, domnul Daniel Florea, a dat dovadă de curaj şi s-a alăturat demersului meu reprezintă un model. Vă stau la dispoziţie pentru a stabili o întâlnire de lucru pentru a discuta despre Marea Grădină Centrală”.