PMP cere modificarea legislației electorale
Preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, i-a cerut, luni, premierului Dacian Cioloş să elimine, prin ordonanţă de urgenţă, CNP-ul susţinătorilor din datele necesare pentru listele de susţinere a candidaţilor la alegerile parlamentare.
„Un prim obstacol îl avem în momentul de faţă prin ceea ce înseamnă modificări necesare imediat în legislaţia electorală. Legea 208 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor are o eroare materială, anume faptul că în art. 54, alin 5 se precizează că lista susţinătorilor (…) care, în actuala lege indică faptul că susţinătorul trebuie să-şi treacă şi CNP. În lege se specifică, iar mai apoi, în anexa la Lege, se prezintă un tabel care nu mai are acest cod numeric personal”, a declarat Valeriu Steriu.
El a susţinut că această prevedere încalcă legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. „Adresăm o scrisoare primului ministru pentru a adopta o ordonanţă de urgenţă pentru a modifica acest lucru. CNP nu trebuie să apară în listele de susţinători. Trebuie respectate dispoziţiile Legii 677/2001”, a mai spus Steriu.
Guvernul a decis ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 11 decembrie. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie. Listele electorale permanente se vor întocmi cel târziu cu 3 zile înaintea alegerilor, pe 8 decembrie.