Regizorul Mungiu, despre legea cinematografiei

Regizorul Cristian Mungiu afirmă, într-o scrisoare deschisă, dată publicității sâmbătă, că se simte dator „cu niște detalieri” deoarece a făcut parte din grupul de lucru care a contribuit la elaborarea propunerii de OUG menite să îmbunătățească legea cinematografiei și consideră că „e just” să își asume răspunderea pentru ce a propus și susținut.

„Pe scurt: am fost întrebat în februarie anul acesta dacă sunt de acord să fac parte dintr-un grup de lucru care să îmbunătățească legea cinematografiei. Am zis da fără să stau pe gânduri pentru că mi se pare că cei care critică public erorile trebuie să și propună niște soluții. Nu m-a interesat cine face parte din grupul de lucru, cum a fost el format, ce proceduri de implementare avea să urmeze textul pe care aveam să-l elaborăm — expertiza noastră avea să aibă în vedere fondul, conținutul”, precizează Cristian Mungiu, informează Agerpres.

El apreciază că Ministerul Culturii „chiar consideră de data asta că cinematografia este o prioritate și propune guvernului să aducă îmbunătățiri legii printr-o ordonanță de urgență”.

În concluzia scrisorii deschise, Mungiu spune că „propunerea de OUG conține, desigur, și alte prevederi”, precizând că s-ar bucura dacă s-ar analiza fiecare parte „fără patimă, dezbărându-ne o clipă de umori, interese de grup, orgolii și suspiciuni”.

„Cred însă cu tărie că propunerile sunt făcute cu bună credință, în limita competențelor celor care au lucrat, înspre o rezonabilă legiferare a cinematografiei române și că ele nu avantajează în nici un fel concret vreun grup anume de cineaști, au în vedere criterii comune de apreciere pentru toată lumea, praguri care sunt valabile și ele pentru toată lumea, beneficii care apreciază performanța și încurajează rambursarea fondurilor primite, încurajează indirect pe cei care vor să facă filme comerciale sau de public să o facă, spre propriul lor interes și al CNC-ului”, este de părere Cristian Mungiu.

Regizorul precizează că un lucru important în acest moment este ceea ce cred cineaștii pe care prezentele modificări îi privesc „despre textul propus, despre fondul problemei în sine, înțelegând că orice text de lege trebuie să fie echitabil în general și nu favorabil fiecărui cineast în parte cu fiecare dintre prevederile propuse”.

El apreciază că „scurt-circuite și interpretări abuzive sunt întotdeauna posibile” și îi îndeamnă pe cineaști să se apere „punctual” și să nu respingă „de facto un text care încearcă să corecteze cu bună credință disfuncționalități reale constatate de întreaga breaslă”, precizând că „îmbunătățiri sunt încă posibile și binevenite”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.