Magistrații intră în grevă în mai multe instanțe
Criză fără precedent în Justiţie: zeci de instanţe îşi întrerup activitatea şi cer demisia ministrului tehnocrat! Protestele au început de astăzi, unele instanţe nu mai judecă decât cauzele urgente.
Instanţe din Argeş, Vâlcea şi Dolj au fost luni în grevă, soluţionând, doar dosarele urgente aflate pe rolul acestora, cum ar fi cauzele cu inculpaţi în stare de arest preventiv sau la domiciliu, cauze privind măsuri preventive, contestaţii la executare, executare silită, ordonanţe preşedinţiale, ordin de protecţie, adopţii sau plasamente.
Iniţial s-a vehiculat că la acţiune participă aproape mai multe instanţele din ţară, însă multe au infirmat informaţia. Printre acestea se numără Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Judecătoria Cluj, Curtea de Apel Oradea, precum şi Tribunalul Vaslui, ai cărui reprezentanţi au precizat, însă, pentru News.ro, că vor transmite marţi un comunicat legat de această informaţie.
Pe de altă parte, Parchetul General a precizat că niciun parchet din ţară nu protestează.
În data de 8 septembrie, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a publicat un memorandum legat de „situaţia justiţiei în 2016”.
„Ca urmare a problemelor curente ce afectează sistemul judiciar, unele generate şi de acţiunile ministrului Justiţiei Raluca Prună, asociaţiile profesionale ale magistraţilor au înaintat spre instanţele şi parchetele din ţară următorul memorandum pentru a fi aprobat în Adunările Generale din perioada 5-16 septembrie 2016”, menţionează UNJR.
Memorandumul are 17 puncte legate sistemul juridic.
„Justiţia trebuie să aibă ca şi preocupare esenţială protecţia, promovarea şi garantarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În faţa judecătorului cetăţeanul este egal cu statul”, se arată în memorandum,
UNJR cere prin document respectarea independenţei justiţiei şi a instanţelor.
„Celelalte puteri trebuie să asigure o independenţă reală a justiţiei, lipsită de orice tip de influenţe, directe sau indirecte, un cadrul legislativ coerent, stabil şi accesibil, suport financiar, logistic şi uman suficient pentru o justiţie eficientă, modernă şi de calitate”, se menţionează în document.
Totodată, magistraţii cer garantarea şi respectarea statutului magistraţilor, precum şi a independenţei acestora.
„Garantarea şi respectarea statutului magistraţilor, independenţei acestora, inclusiv prin remunerarea corespunzătoare şi asigurarea unor condiţii de muncă decente în sistemul judiciar”, cer magistraţii.
Prin memorandum se solicită şi proceduri transparente în ceea ce priveşte numirile „în funcţiile de conducere din Ministerul Public”, precum şi „eliminarea factorului politic din numirile în funcţiile de conducere din Ministerul Public”.
Magistraţii mai cer şi „asigurarea unei finanţări corespunzătoare bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public”, dar şi „înlăturarea imediată a discriminărilor în materie salarială”.
Prin memorandum se mai solicită „asigurarea unei transparenţe depline în cooperarea instituţională cu serviciile de informaţii, respectarea strictă a cadrului legal şi asigurarea unui control jurisdicţional şi civil efectiv asupra activităţii acestora”.
Potrivit news.ro, magistraţii mai vor, totodată şi „crearea unui corp de poliţie judiciară sub autoritatea exclusivă a Ministerului Public şi crearea prin lege a unei autorităţi civile de interceptare, care să permită respectarea deplină a standardelor CEDO, în privinţa garanţiilor tehnice şi legale”.
Memorandumul face şi precizări legate de procurori şi cere „garantarea independenţei funcţionale” a acestora, „atât faţă de Executiv cât şi în raport de ierarhia internă, în conformitate cu statutul acestuia de magistrat şi de reprezentant al autorităţii judecătoreşti”.
În finalul documentului, se arată că „magistraţii îşi rezervă dreptul de a apela la toate formele democratice de acţiune pentru ca aceste solicitări să fie puse în practică”.