Niculescu și Țig, în semifinale la Seul

Monica Niculescu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Seul, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 6-2, pe Jana Cepelova din Slovacia, într-o partidă disputată vineri în sferturile de finală ale acestei competiții, dotată cu premii totale în valoare de 226.750 dolari.

Monica Niculescu (28 de ani, 55 WTA), numărul 5 pe lista capilor de serie, a avut nevoie de o oră și 21 de minute pentru a câștiga acest joc, asigurându-și un cec în valoare de 11.300 dolari și 110 puncte WTA pentru accederea în semifinale, unde o va avea ca adversară pe chinezoaica Zhang Shuai, favorita numărul 3, care a trecut la rândul ei în sferturi, cu 6-2, 6-4, de Camila Giorgi (Italia).

România va avea, astfel, două reprezentante în semifinalele turneului din capitala Coreei de Sud, după ce Patricia Țig a ajuns la rândul ei în această fază grație victoriei cu 7-6 (7/2), 2-6, 6-3 înregistrată în fața spaniolei Sara Sorribes Tormo. Țig va juca în penultimul act împotriva unei alte jucătoare iberice, Lara Arruabarrena, care a dispus cu 6-4, 6-0 de spaniola Johanna Larsson, a doua favorită a competiției.

Rezultate:

Monica Niculescu (România/N.5) — Jana Cepelova (Slovacia) 6-4, 6-2

Patricia Țig (România) — Sara Sorribes Tormo (Spania) 7-6 (7/2), 2-6, 6-3

Zhang Shuai (China/N.3) — Camila Giorgi (Italia) 6-2, 6-4

Lara Arruabarrena (Spania) — Johanna Larsson (Suedia/N.2) 6-4, 6-0

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.