România nu a exportat niciun tractor în acest an!

România nu a exportat niciun tractor în primele șase luni din acest an, în condițiile în care producția de astfel de vehicule este în declin, iar fabrici mari precum Tractorul Brașov au fost închise după privatizări eșuate.

Conform datelor Ministerului Economiei, anul trecut, în primele șase luni, valoarea totală exportată a depășit 30 de milioane de euro.

De asemenea, în ceea ce privește importurile, valoarea acestora a depășit, în perioada ianuarie — iunie 2016, 379,5 milioane de euro, în creștere cu 38% comparativ cu perioada similară din 2015. Pe întreg anul trecut, România a exportat 27.411 tone de tractoare în valoare de peste 64,4 milioane euro.

„Mai avem un mizilic de fabrică de tractoare. Nu mai avem fabrici pentru că le-am restructurat după mintea și ideile unora din afară care care au găsit minți identice înăuntru. Undeva pe la Câmpina, nu știu exact unde, un inginer de la Brașov cu un egiptean care a cumpărat brandul Tractorul Brașov mai face nu știu câte tractoare pe an. Fabrica de la Reghin face, de bază, asamblarea unor tractoare venite din altă parte, deci nu conceptul făcut de ei. Se pare că a început ceva la Craiova. Sunt încercări timide ale unor antreprenori, ale unor oameni care au avut o anumită experiență și care mai încearcă să facă câte ceva dar nu se poate spune că mai avem producție de tractoare’, a declarat, pentru Agerpres, Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

El a precizat că, recent, România a rămas fără industrie de îngrășăminte.

„În Iran am avut linie de montaj cum se face la Dacia. Noi exportam kituri complete de tractoare și se montau acolo, dar s-a terminat, nu mai există așa ceva. La modul general al industriei, avem ultima industrie care s-a închis, cea de îngrășăminte. Ați auzit pe cineva că și-a pus problema: Ce facem? Importăm toate îngrășămintele noi, țară agricolă? Că în afară de Târgu Mureș nu mai face nimeni”, a precizat oficialul AOAR.

La rândul său, analistul economic Ilie Șerbănescu a spus că dacă mai există producție de tractoare în România, aceasta e realizată cu investiții străine.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.