Putin vrea să revigoreze fostul KGB
După ce a obţinut majoritatea absolută în Parlament alături de formaţiunea sa politică, partidul „Rusia Unită”, preşedintele rus Vladimir Putin vrea acum să înfiinţeze o nouă structură având la bază Serviciul Federal de Securitate. Viitorul serviciu de securitate a Rusiei ar urma să devină funcţional din 2018.
Pentru resuscitarea fostului KGB din perioada sovietică, Putin are în vedere să unească serviciile de securitate interne cu gărzile de corp federale (FSO) şi cu serviciile de informaţii străine (SVR), informează presa rusă, între care şi binecunoscuta publicaţie economică Kemmersant.
Viitoarea agenţie va fi deopotrivă mai mare şi mai puternică chiar şi decât fostul KGB. De asemenea, viitorul Minister al Securităţii de Stat (MGB) va trebui să devină operaţional până la alegerile prezidenţiale din 2018, în urma cărora este aproape inevitabil ca Putin să obţină un nou mandat – al patrulea – de preşedinte al Federaţiei Ruse. Dotată cu asemenea competenţe, agenţia va avea nevoie de aproximativ 250.000 de angajaţi.
În realitate, viitorul minister al Securităţii de Stat nu este o invenţie. MGB-ul fusese creat în 1946 sub regimulm lui Stalin şi a funcţionat până la moartea fostului dictator sovietic, în 1953. KGB-ul a fost creat mai târziu şi a funcţionat până în 1991, după prăbuşirea fostului bloc sovietic.