Mizele ascunse ale luptei anticorupție

Indiscutabil, Direcția  Națională Anticorupție conduce România. Laura Codruța Kovesi este, poate, cel mai puternic/influent demnitar al statului român. Nu știu dacă este bine sau rău, însă faptul că procurorii DNA, în frunte cu Kovesi, susținuți frenetic de serviciile de informații, au devenit atât de puternici ridică un uriaș semn de întrebare asupra credibilității unor instituții și implicit a statului de drept. Dacă, în România anului 2016, putem vorbi de un stat de drept…

Am fost  și voi fi printre cei care salută orice fel de demers anticorupție. Prea mult jaf, prea multă hoție, prea mult tupeu și aroganță la nivel politic și nu numai în ultimii 27 de ani. Situația în care se îndrepta România din punctul de vedere al devalizării bugetului de stat, cu complicitate eminamente politică, nu mai putea continua. Și, ca atare, acțiunile în forță ale procurorilor DNA, din ultimii ani, sunt, până la un punct, lăudabile. Se vorbea până în anii 2008, 2010, de persoane care erau percepute ca infailibile, greu de controlat/anchetat, vezi cazul Hrebenciuc. Iar lista este mult prea lungă pentru a fi redată integral. Spre cinstea sa, DNA a reușit să demonteze acest mit, mitul infailibilității unor persoane care se credeau și erau percepute mai presus de orice lege. Și care puteau face orice în România.

Încet-încet, însă, acțiunile procurorilor DNA au început să-și piardă din credibilitate. Faptul că unii lideri politici, evident corupți până în măduva oaselor, autorii unor tunuri financiare uriașe, au reușit să fie ocoliți de procurorii DNA, ridică un mare semn de întrebare. Ce să mai spunem de cazul Udrea, cea care a fost acuzată de toate relele din lume de DNA și chiar reținută, DOAR DUPĂ ce Băsescu a părăsit funcția de președinte al României, la finele anului 2014. De ce nu au avut curaj procurorii doamnei Kovesi să o ia la întrebări pe marea ministresă pe atunci, Elena Udrea, cât timp protectorul ei era numărul unu în stat? Știu explicația foarte bine: volumul uriaș de muncă, prea puțini procurori, instrumentarea dosarului s-a întins etc. Bla,bla,bla…

Și atunci, trebuie puse niște întrebări, pe cât de necesare, pe atât de inerente. Astăzi, în România anului 2016, cine o mai controlează pe Kovesi? În fața cui răspunde Kovesi pentru abuzurile procurorilor pe care îi conduce? Se mai teme Kovesi de cineva? Cât de puternică trebuie să devină Kovesi pentru ca românii să înțeleagă efectul năucitor de bumerang al puterii procurorilor DNA?

În mod cert, Kovesi a avut realizări atât ca procuror general, cât și ca șef al DNA. Nimeni nu o poate acuza de ceva rău. De corupție, nici atât! Însă, acțiunile Direcției pe care o conduce încep să miroasă a jocuri politice, a partizanat politic. Chiar dacă, în tot acest timp, DNA punctează la capitolul credibilitate!

Înțeleg, până la urmă, și disperarea actorilor politici, mulți dintre ei acuzați de corupție, și care fac eforturi disperate în tentativa de a o decredibiliza pe Kovesi.  O văd un inamic public toți cei care sunt anchetați. Și cei care se tem că vor fi anchetați.  De aici, însă, până la a ne face că nu vedem valul bizar de coincidențe al anchetelor DNA este o cale lungă.

Spre exemplu, denunțul lui Sebastian Ghiță la adresa așa-zisului plagiat al lui Kovesi. Ba mai mult, acuzele aduse acesteia că unii dintre lideri PNL, vezi cazurile Blaga și Gorghiu, au fost ocoliți sistematic de anchetele DNA.

La nici 24 de ore la la denunțul lui Ghiță, Blaga, unul dintre liderii PNL, este chemat la DNA, unde i se comunică acțiunea de începere a urmăririi penale. Ce coincidență bizară. Iată cum, ar trebui să zică românii, procurorul șef al DNA arată cât de imparțiali sunt procurorii domniei sale. Nimeni nu este, astfel, mai presus de lege! Așa să fie oare?

Cunosc din sistem faptul că există mulți magistrați care se tem de DNA. Există procese cu capete de acuzare instrumentate de procurori DNA care se bucură de un regim privilegiat. Tot mai puțini judecători au curajul să se opună unor eventuale abuzuri ale DNA! Ceea ce nu poate fi decât grav, foarte grav!

Îmi aduc aminte de perioada guvernării Năstase, când fostul premier pe atunci, pusese bazele Parchetului Național Anticorupție, văzut ca un instrument de vendetă politică! Ioan Amariei era omul perfect pentru Năstase, cel care se și vedea viitorul președinte al României! Și toate sforile trase de pesediști s-au întors ca un bumerang împotriva lor după preluarea Puterii de către Băsescu!

Ca o concluzie: aș preciza că procurorii DNA mi se par suspect de reținuți/timizi când la mijloc este vorba de persoane din anturajul președinților în exercițiu. Mai mult, părerea mea este că DNA  are mai mult un rol de jucător implicat, decât de arbitru echidistant pe scena politică. Este o părere personală, poate greșită, însă este cert că în aceste zile asistăm la un război total între DNA și o parte importantă a clasei politice. Cine are dreptate? Cine nu? Cine va pierde? Cine va câștiga? Întrebări în așteptarea unui răspuns pe care trebuie să ni-l dăm fiecare dintre noi!

Un editorial de Iulian Badea