Universitatea de Vest verifică doctoratul lui Kovesi

Universitatea de Vest din Timişoara a anunţat luni că a demarat ”proceduri interne în vederea clarificării situaţiei apărute în spaţiul public” în legătură cu doctoratul Laurei Kovesi, menţionând că a primit punctul de vedere al Şcolii Doctorale de Drept şi a cerut informaţii suplimentare. Totodată, reprezentanţii universităţii au precizat că nu au primit sesizarea asociaţiei din Cluj-Napoca, referitoare la teză.

Reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) au transmis luni, printr-un comunicat, în instituţie au fost demarate, la sfârşitul săptămânii trecute o serie de verificări cu privire la teza de doctorat a Laurei Kovesi.

”Universitatea de Vest din Timişoara a demarat la sfârşitul săptămânii trecute proceduri interne în vederea clarificării situaţiei apărute în spaţiul public vizavi de teza de doctorat a doamnei Laura Codruţa Kovesi”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, luni, instituţia de învăţământ a primit un răspuns de la Şcoala Doctorală de Drept şi a cerut mai multe informaţii.

”În cursul zilei de luni, 3 octombrie, Universitatea de Vest din Timişoara a primit punctul de vedere al Şcolii Doctorale de Drept şi a solicitat informaţii suplimentare pe care le aşteaptă în zilele următoare”, potrivit comunicatului UVT.

Totodată, reprezentanţii universităţii au menţionat că nu au primit sesizarea asociaţiei din Cluj-Napoca pe tema suspiciunii de plagiat a doctoratului lui Kovesi.

”Înţelegem că Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a trimis către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Universitatea de Vest din Timişoara o sesizare pe tema suspiciunii de plagiat a lucrării de doctorat a doamnei Kovesi, sesizare care nu a ajuns încă la Universitate”, se mai arată în comunicat.
„În situaţia în care circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice, vă mai solicităm să dispuneţi retragerea titlului ştiinţific acordat şi apelul la organele abilitate pentru a constata şi sancţiona şi alte încălcări posibile ale legii, cum ar fi depunerea sub semnătură a unei teze pentru o lucrare despre care autorul a declarat, în mod implicit, că ar fi realizată de el şi că i‐ar aparţine şi care se dovedeşte neconformă. (…) rezultă că teza menţionată cuprinde un număr semnificativ de incidenţe de plagiat, adică cel puţin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este şi raţiunea pentru care vă solicităm să dispuneţi iniţierea procedurii de retragere a titlului ştiinţific acordat autoarei”, arată reprezentanţii GRAUR în sesizarea transmisă Ministerului Educaţiei.

Ei mai susţin că lucrarea de doctorat a Laurei Kovesi cuprinde „un plagiat multiplu”.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, în 30 septembrie, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

„Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României”, a spus Sebastian Ghiţă.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut că teza ei de doctorat nu este plagiată şi prima probă în acest sens este certificatul de căsătorie care dovedeşte că numele ei înainte de căsătorie era Lascu, în textul tezei fiind citate mai multe articole scrise de ea, dar semnate cu numele de Lascu.

”Eu am fost verificată în 2012 de Comisia Naţională de Etică. Am fost audiată. M-am prezentat la audieri, am prezentat probele şi am primit un verdict. Eu am venit pregătită cu probele pe care le-am dus şi în 2012 la acea comisie. (…) Prima probă a fost certificatul de căsătorie. Teza mea e corectă. Am muncit şapte ani la ea”, a spus Kovesi, la Europa FM.

Procurorul şef al DNA a precizat că cei care vor face o sesizare la CNATCDU privind teza sa de doctorat trebuie să aducă şi probe. Întrebată dacă are de gând să facă ea o sesizare pentru a încheia acest subiect, Kovesi a răspuns negativ. ”Cine are îndoieli n-are decât să facă sesizare”, a spus ea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.