Hillary Clinton îl devansează pe Trump în sondaje
Dacă alegerile din SUA ar avea loc acum, candidata democrată Hillary Clinton ar obține 246 de locuri în colegiul electoral care desemnează președintele, iar republicanul Donald Trump doar 180, potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos, ale cărui rezultate au fost publicate luni. Cifrele ar însemna șanse de 88% pentru Clinton de a strânge cele 270 de voturi în colegiu.
Sondajul, pe un eșantion de 15.000 de alegători, este repetat săptămânal. Ultima ediție o arată pe Clinton favorită în state cum ar fi Maine, Oregon și Pennsylvania, care anterior erau disputate. Cei doi candidați sunt la egalitate în Florida și Ohio, unde Clinton fusese în avantaj, iar Trump a fost ajuns din urmă în Arizona, informează Agerpres.
În ultimele săptămâni, Clinton și-a păstrat un avans între 4% și 5% în fața lui Trump în sondajul „States of the Nation” (statele națiunii) efectuat de Reuters/Ipsos. Un sondaj online separat al aceleiași asociații arăta luni că majoritatea americanilor o consideră pe democrată câștigătoarea dezbaterii în direct cu Trump de săptămâna trecută.