Tăriceanu, despre acuzația de plagiat a lui Kovesi

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că de prezumția de nevinovăție trebuie să se bucure și procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, asupra căreia planează suspiciunea de plagiat în cazul tezei sale de doctorat.

„Cred că procurorul general trebuie să se bucure ca orice cetățean de prezumția de nevinovăție, chiar dacă DNA și domnia sa nu au procedat ca atare, dar cred că este o bună lecție pe care trebuie să o primească, înțelegând că nu toată lumea judecă deformat, așa cum judecă domnia sa, pe cei care sunt acuzați. Pot să fie acuzați, dar în final s-ar putea să nu fie vinovați și aceasta este și situația domniei sale. Pe componenta cealaltă, științifică, de determinare a plagiatului sau a non-plagiatului, nu mă pot pronunța”, a declarat, marți, Tăriceanu.

Președintele Senatului a precizat că această chestiune este una ce ține „de mediul universitar, de mediul academic”.

„Eu știu că sunt instituții abilitate și mă gândesc că ele vor fi obligate, mai ales în fața acestei presiuni a opiniei publice, să se pronunțe și mi-aș dori să se pronunțe corect”, a adăugat acesta, conform Agerpres.

Tăriceanu a susținut însă că, în situația în care cei care analizează teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi sunt și cei care i-au acordat doctoratul acesteia, atunci obiectivitatea analizei ar putea fi pusă sub semnul întrebării.

„Am un singur semn de întrebare — dacă școala doctorală, poate greșesc, dar nu cred, este cea din care fac parte cei care i-au acordat doctoratul doamnei Kovesi este pusă să și judece dacă este plagiat sau nu. Am mari semne de întrebare în privința răspunsului obiectiv. Vor considera, eventual, că au greșit? Mi-e teamă că nu vor avea curajul să recunoască faptul că au greșit, mai ales că ar putea să fie trași la răspundere”, a adăugat Tăriceanu.

Întrebat dacă consideră oportun ca Laura Codruța Kovesi să se retragă de la șefia DNA în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat, Tăriceanu a menționat: „La chestiunea aceasta chiar nu vreau să mă pronunț din considerente pe care bănuiesc că le intuiți”.

Vinerea trecută, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a afirmat că a lucrat șapte ani la teza sa de doctorat și lucrarea a fost întocmită cu respectarea tuturor normelor științifice.

Șefa DNA a explicat că lucrarea sa de doctorat a fost verificată în anul 2012 de Comisia Națională de Etică, decizia acesteia fiind că nu este vorba de un plagiat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.