Acord internațional pentru exportul și utilizarea dronelor
SUA și alte 44 de țări au emis o declarație comună privind principiile pentru exportul și utilizarea dronelor, a anunțat miercuri Departamentul de Stat al SUA.
Declarația menționează că utilizarea așa-numitelor ‘unmanned aerial vehicles (UAV)’ sau ‘vehicule aeriene fără echipaj uman’ trebuie să fie guvernată ‘atât de legea conflictelor armate, cât și de legea internațională privind drepturile omului’.
De asemenea, aceasta menționează că exportul dronelor dotate cu arme sau capabile de lovituri aeriene trebuie să fie făcut într-o manieră ‘responsabilă’, ‘în conformitate cu normele internaționale privind controlul armelor și dezarmare’, iar părțile semnatare trebuie să fie transparente în privința locului de destinație a dronelor vândute, potrivit Agepres.
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Mark Toner, a spus că documentul este ‘un prim pas important către dezvoltarea de standarde internaționale generale pentru utilizarea UAV-urilor’.
El a precizat că reprezentanții SUA și cei din statele partenere se vor întâlni anul viitor pentru a discuta un set mai detaliat de standarde internaționale, adăugând că toate țările vor fi binevenite la discuții, indiferent dacă vor să adere la declarație sau nu.
China, Rusia, India și Pakistan reprezintă excepții notabile de la acordul de miercuri, semnat de țări din Europa, Africa, America Latină și Asia. Germania și Marea Britanie sunt printre principalii aliați ai SUA care au aderat la declarația comună, notează DPA.