Bilanțul negru al uraganului Matthew, peste 300 de morți

Uraganului Matthew a ajuns în Bahamas, lăsând o criză umanitară în Haiti. Peste 300 de persoane au fost ucise până în prezent în Haiti, Republica Dominicană, Sf. Vincent şi Grenadine, iar oficialii au declarat că se aşteaptă ca numărul victimelor să crească, informează CNN, preluat de Mediafax.

Cu rafale de vânt de circa 215 kilometri pe oră, furtuna care a provocat decesul a cel puțin 339 de persoane în Haiti și a lovit nord-vestul Bahamas în trecerea sa prin Caraibe, este catalogat la categoria 4 (pe o scară de la 1 la 5), potrivit Centrului național american pentru uragane (NHC), informează Reuters.

Președintele american Barrack Obama a declanșat, joi, stare de urgență în Florida și ulterior și în Carolina de Sud.

Există risc de inundații în Florida, Georgia și Carolina de Sud, a avertizat NHC potrivit căruia uraganul Matthew ar putea avea ”un impact dezastruos”.

Uraganul Matthew se îndreaptă spre Florida, Statele Unite, unde va ajunge vineri dimineaţă. Preşedintele Barack Obama a declarat joi stare de urgenţă în Florida, populaţia fiind sfătuită să evacueze zona, să nu îşi rişte viaţa.

Apelul a a fost făcut în repetate rânduri şi de guvernatorul statului Florida, Rick Scott, care a îndemat oamenii să plece din calea uraganului, joi putând fi văzute coloane de maşini cu cei care au decis să îşi părăsească locuinţele din timp.

Uraganul Matthew a crescut în intensitate, fiind încadrat la categoria 4, iar peste două milioane de americani de pe coasta de de est a Floridei au primit ordin joi să evacueze de urgenţă locuintele. Cei care n-au primit odinul de evacuare şi-au făcut stocuri de apă şi alimente.

Centrul pentru Protecţie civilă din Haiti a raportat sute de decese provocate de căderea copacilor, dărâmături şi inundaţii.

De la uraganul Felix care a avut loc în anul 2007, nici o altă furtună nu a provocat atât de multe daune.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.