Merkel cere sancțiuni mai dure la adresa Rusiei
Cancelarul german Angela Merkel vrea să obțină acordul celorlalte state membre ale Uniunii Europene pentru sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, având în vedere rolul acestei țări în războiul din Siria, afirmă ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung în ediția sa de duminică, citată de Reuters. Subiectul urmează să fie discutat în cardul summitului UE de joi și vineri.
Ziarul menționează surse apropiate cancelarului, potrivit cărora și acordul social-democraților, partenerii conservatorilor conduși de Merkel în coaliția guvernamentală, este greu de obținut, dar „resentimentele împotriva rușilor s-au accentuat”, inclusiv din cauza atacului de luna trecută a unui convoi umanitar din Siria și a acțiunilor forțelor ruse la Alep, potrivit Agerpres.
Uniunea Europeană și SUA au aplicat sancțiuni economice Rusiei după ocuparea peninsulei Crimeea, teritoriu ucrainean, în 2014.