Halep o spulberă pe Keys la Turneul Campioanelor

Simona Halep (locul 4 WTA) a învins-o pe Madison Keys (locul 7 WTA), în primul meci de la această ediție a Turneului Campioanelor.

 Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, duminică, pe americanca Madison Keys, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, cu scorul de 6-2, 6-4, în primul meci al Turneului Campioanelor de la Singapore, relatează Romaniatv.net.

Partida a durat o oră şi 10 minute. Simona Halep a câştigat primul set într-un mod categoric, fără să-i acorde vreo şansă de break adversarei. Halep a concretizat, în schimb, trei dintre cele cinci şanse ale sale, suficient cât să îşi adjudece setul cu 6-2. Prima minge de break obţinută de Keys a venit abia în debutul setului secund, la 0-1, salvată însă de Halep, care a egalat scorul la game-uri. Ulterior, Halep s-a distanţat la 4-2, însă americanca a egalat la patru după ce s-a impus pentru prima dată pe serviciul româncei. Halep a făcut şi ea break-ul, apoi a servit pentru meci şi, după două mingi de meci irosite, s-a impus la avantaje.

Acest succes îi aduce Simonei Halep 153.000 de dolari, bani acordaţi pentru fiecare victorie obţinută în grupe la Turneul Campioanelor, pe lângă 151.000 de dolari, cât primeşte fiecare jucătoare ajunsă în această fază a competiţiei.

A fost cea de-a patra partidă câştigată în acest an de Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, în faţa lui Madison Keys, 21 de ani, după victoriile obţinute la Wimbledon, Montreal şi Wuhan. Halep conduce şi la scorul confruntărilor directe, cu 5-1.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.