Listele candidaților ALDE la parlamentare
Copreședinții ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin deschid listele candidaților partidului pentru București la Senat, respectiv Camera Deputaților, precizează formaţiunea politică într-un comunicat de presă remis marţi.
Pe locul doi pe listele pentru Senat în Capitală se află senatorul Daniel Barbu, în timp ce la Camera Deputaților este deputatul Damian Florea, urmat de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, președinte al Consiliului Național al Rectorilor și rector al USAMV București. Pe lista pe București de la Cameră se află și prof. univ. dr. Anton Anton, potrivit sursei citate.
Fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu va deschide lista pentru Senat în Prahova, în timp ce deputatul Grațiela Gavrilescu este pe locul întâi în acest județ la Camera Deputaților.
Senatorul Varujan Vosganian va fi primul pe lista pentru Senat la Iași. Tot la Senat, pe locul întâi pe lista de la Timiș se va afla senatorul Petru Ehegartner, în timp ce interpreta de muzică populară Margareta Clipa va deschide lista pentru Botoșani.
Pentru Camera Deputaților, senatorul Mircea Banias va fi primul pe lista pentru Constanța, deputatul Steluța Cătăniciu va deschide lista pentru Cluj, iar deputatul Daniel Chițoiu, pe cea din Neamț. Deputații Andrei Gerea și Constantin Avram vor fi primii pe lista pentru Cameră în Argeș și, respectiv, Bacău, în timp ce economistul Ioan Țintean, vicepreședintele CJ Bistrița Năsăud, va deschide lista pentru Bistrița-Năsăud.
La Dâmbovița va candida rectorul Universității Valahia, prof. dr. Călin Oros, care va fi pe locul unu la Camera Deputaților, iar avocatul Remus Borza, administratorul special al Hidroelectrica, va candida pe prima poziție tot la Camera Deputaților, dar în Brașov, mai precizează ALDE.
Dintre tinerii promovați pe listele ALDE pentru alegeri se află copreședintele organizației de tineret a ALDE, Ioana Ciupe, care candidează în București, la Camera Deputaților, Marian Cucșa va deschide lista Camerei în Timiș, Răzvan Florescu se află pe prima poziție a listei pentru Camera Deputaților în Ialomița, iar Toma Petcu este primul pe lista pentru același for în Giurgiu.
ALDE precizează că au fost validate majoritatea propunerilor de candidați pentru alegerile parlamentare, iar pe liste se regăsesc, alături de numele cunoscute ale partidului, „o seamă de candidați noi, în proporție de aproximativ 90%, care nu au mai făcut politică până în prezent”.
„Alianța Liberalilor și Democraților dorește ca prin nominalizarea candidaților pentru alegerile parlamentare să se prezinte în fața electoratului cu oameni cu o vastă experiență profesională, din toate categoriile sociale. Sunt oameni cu o carte de vizită solidă, cunoscuți în mediile din care provin și prin intermediul cărora ALDE își arată respectul față de electorat”, adaugă sursa citată.