Valonia aprobă acordul UE-Canada
Regiunea francofonă din Belgia, Valonia, a renunţat la opoziţia faţă de Acordul Uniunea Europeană – Canada. O confirmare oficială este aşteptată până la sfârşitul zilei.
Şeful guvernului valon, Paul Magnette, a anunţat că au fost obţinute modificări ale proiectului de text care permit finalizarea acordului.
Valonia a blocat timp de două săptămâni semnarea acordului care ar permite şi ridicarea vizelor canadiene pentru cetăţenii români.
În lipsa unui „DA” din partea parlamentului regional, Belgia nu putea semna Acordul de Liber Schimb Economic între Uniunea Europeană şi Canada.