Cutremur de peste 4 grade în Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, luni după-masă, la ora 13:59, în Vrancea, a anunţat Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, luni după-masă, în Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri, relatează Romaniatv.net.
În luna octombrie, în România s-au produs în jur de 20 de cutremure între 2,1 grade pe scara Richter și 3,8 grade pe scara Richter.
Cel mai important seism din acest an s-a înregistrat în data de 24 septembrie, la ora locală 2:11, în zona Vrancea și a avut o magnitudine de 5,3 grade pe Richter.
În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.
Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.