Muzeul Mineritului Aurifer trece la Ministerul Culturii

Secretarul de stat în Ministerul Culturii Oana Bogdan a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că se intenționează transferul Muzeului Mineritului Aurifer din Roșia Montană din administrarea Întreprinderii Miniere în aceea a Ministerului Culturii, printr-o ordonanță de guvern.

Potrivit unor informații furnizate de Ministerul Culturii, se are în vedere înființarea Muzeului Național al Mineritului Aurifer.

„Ministerul Culturii (MC) a inițiat un parteneriat cu Ministerul Economiei (MECRMA) în vederea transferului în domeniul public și în administrarea MC a Muzeului Mineritului Aurifer din Roșia Montană și a Muzeului Aurului din Brad, astfel încât colecțiile și vestigiile celor două muzee să fie protejate optim și pe termen lung. Aceasta este o acțiune prioritară, menită să asigure protejarea corespunzătoare a patrimoniului excepțional al muzeului — atât expoziția subterană, alcătuită din galerii și alte elemente ale exploatării romane, cât și expoziția supraterană, alcătuită din instalații de exploatare, piese epigrafice romane sau moderne și clădirile valoroase din perioada secolelor XVIII — XIX”, precizează ministerul.

Potrivit sursei citate, „transferul muzeului în patrimoniul Ministerului Culturii urmărește relansarea acestuia ca punct de atracție principal al Roșiei Montane, ceea ce va duce la crearea de noi locuri de muncă, creșterea numărului de turiști”.

Totodată, în contextul pregătirii dosarului de nominalizare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Peisajului Cultural Minier Roșia Montană, Ministerul Culturii va avea în vedere asigurarea conservării corespunzătoare a patrimoniului construit al sitului prin verificări pe teren efectuate de Comisia Națională a Monumentelor Istorice și Direcția
Județeană de Cultură — ca și acțiuni combinate și sprijin, pus în practică prin pregătirea unui program de intervenție prin MC/INP, inclus în Planul Național de Restaurare.

Potrivit directorului Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici, vor fi inițiate acțiuni de clasare a obiectivelor valoroase din zona amintită care în prezent nu sunt protejate prin lege.

Bâlici a menționat că depunerea dosarului la UNESCO în vederea înscrierii în Patrimoniul Mondial, conform înțelegerii cu UNESCO, va avea loc la începutul lunii decembrie 2016.

În altă ordine de idei, potrivit Ministerului Culturii, în cazul ansamblului de la Târgu Jiu, după analiza dosarului propus anterior, alături de expertul internațional Barry Paul Gamble și după consultări cu Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO și ICOMOS, s-a decis redepunerea pentru verificare tehnică, în lunile septembrie — octombrie ale anului 2017, a dosarului preliminar de nominalizare, urmând ca ulterior să se înainteze dosarul final de nominalizare, în luna februarie a anului 2018.

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a anunțat sâmbătă că situl Roșia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, adăugând că acesta este un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.