Tragedie în Mediterana. Sute de migranți, înecați!
Tragedia s-a produs în largul coastelor Libiei, iar autorităţile estimează că numărul morţilor ar fi în jur de 240.
Carlotta Sami, purtător de cuvânt al agenţiei ONU pentru refugiaţi, UNHCR, spune că informaţia a fost confirmată de doi supravieţuitori care au ajuns la ţărm, pe insula italiană Lampedusa. Potrivit cotidianului La Repubblica, naufragiile s-au produs miercuri seară şi joi dimineaţă la circa 60 de kilometri nord de coastele Libiei, în condiţii de furtună. Douăzeci şi nouă de persoane au fost salvate, acestea afirmând că, în total, ar fi murit 239 de imigranţi care plecaseră din Tripoli spre Europa, relatează Romaniatv.net.
Supravieţuitorii au ajuns pe insula italiană Lampedusa după ce au fost preluaţi de nave ale Pazei de Coastă din Italia şi ale organizaţiei Salvaţi Copiii.
Leonard Doyle, de la Organizaţia Internaţională a Migraţiei, a declarat că aproximativ 4.220 de migranţi şi-au pierdut viaţa în Marea Mediterană, de la începutul anului.
ONU a avertizat că 2016 ar putea fi anul în care se înregistrează cei mai mulţi morţi în rândul migranţilor în zonă.
Aproape 330.000 de refugiaţi au traversat anul acesta Mediterana, faţă de peste un milion în 2015.