Nou secretar de stat în Ministerul Agriculturii
Monitorul Oficial a publicat, vineri, decizia semnată de prim-ministrul Dacian Cioloş prin care Niculina Tâlvăr este numită secretar de stat în Ministerul Agirculturii şi Dezvoltării Rurale.
Niculina Tâlvăr a ocupat, până acum, un post de consilier personal al ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.
Pe de altă parte, Cristian Bușoi, prim-vicepreședintele PNL, a declarat, vineri, că liberalii strâng semnături pentru susținerea platformei „România 100” propusă de premierul Dacian Cioloș.
„Sunt organizații care, fie în mediul online, chiar și în București, în corturile pe care le-am avut amplasate, am invitat cetățenii să-și exprime adeziunea. Le aducem la cunoștință această platformă și îi rugăm să o susțină. Cred că e foarte bine ca un număr cât mai mare de cetățeni să aibă la cunoștință despre această platformă și dacă vor să o susțină pe internet, în mod formal, chiar dacă o fac doar verbal… pentru că nu e strângere propriu-zisă. Strângem susținere, mai bine zis”, a spus Cristian Bușoi, potrivit Agerpres.
El a adăugat că în viitorul Parlament, după alegeri, va fi construită o coaliție din forțele politice care vor susține această platformă.