![dragnea ciolos](https://cronicaromana.net/wp-content/uploads/2016/01/dragnea-ciolos.jpg)
Dragnea îl pune la punct pe Cioloș
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că Dacian Cioloş l-a sunat după ce a fost nominalizat pentru funcţia de premier şi i-a spus să susţină varianta ca Vasile Dîncu să fie vicepremier, el precizând că ar trebui întrebat şi preşedintele Klaus Iohannis, pentru că şi el a făcut această propunere.
Liviu Dragnea a afirmat că a fost sunat de premierul Dacian Cioloş, după ce a fost nominalizat pentru funcţia de premier.
„Cioloş m-a sunat şi mi-a zis să susţin varianta cu Vasile Dîncu vicepremier. Nu eu l-am sunat să îl rog pe Dacian Cioloş să îl pună în funcţia de vicepremier. Întrebaţi-l pe premier şi (..) poate îl întrebaţi şi pe preşedintele Klaus Iohannis” a adăugat Dragnea, potrivit news.ro.
Întrebat dacă propunerea pentru Dîncu vicepremier a venit de la Cioloş, preşedintele PSD a răspuns: „Şi de la preşedintele Klaus Iohannis” şi a adăugat că ideea că „PSD l-a împins pe Vasile Dîncu în guvern este o idee falsă”.
Liviu Dragnea a infirmat şi ipoteza ca Victor Ponta să fie propunerea PSD de premier. „Victor Ponta a spus public de mai multe ori că nu vrea să fie prim-ministru”, a arătat el. Liviu Dragnea nu a vrut să răspundă dacă el, personal, ar putea fi propunerea PSD de prim-ministru, precizând că numele viitorului premier propus de PSD va fi rostit abia după ce se va vedea rezultatul alegerilor parlamentare.