Guvernul britanic nu are o strategie pentru Brexit
Nu există încă nicio strategie privind ieșirea din UE „din cauza divergențelor din cabinetul” britanic, arată un document obţinut de The Times şi publicat de BBC. Departamentele guvernului britanic lucrează în prezent la peste 500 de proiecte legate de Brexit, se arată în documentul elaborat de un consultant pentru biroul cabinetului Theresa May. „Acesta nu este un raport guvernamental și noi nu recunoaștem informațiile pe care le conține”, a reacționat un purtător de cuvânt al premierului britanic.
Guvernul britanic nu are un plan general pentru ieşirea din UE şi o strategie în acest sens ar putea să nu fie convenită în următoarele șase luni din cauza divergențelor din interiorul guvernului premierului Theresa May, se arată în documentul „Brexit Update”, potrivit BBC şi The Times. Documentul a fost redactat de un consultant pentru biroul cabinetului britanic, fiind datat 7 noiembrie.
Potrivit acestuia, departamentele guvernului britanic lucrează la peste 500 de proiecte legate de Brexit și ar putea fi nevoie de încă 30.000 de funcționari publici pentru realizarea acestor proiecte.
Guvernul britanic e hotărât să respecte rezultatul referendumului şi nu recunoaşte informaţiile pe care le conţine documentul apărut în presa internaţională.
„Acesta nu este un raport guvernamental și noi nu recunoaștem informațiile pe care le conține. Noi ne concentrăm pentru a duce la capăt Brexitul și pentru a face un succes din acest proces”, a reacționat un purtător de cuvânt al premierului Theresa May, potrivit Reuters.
Miniştrii susţin că un astfel de document nu a fost solicitat de biroul Cabinetului primului-ministru, transmite BBC. Mai mult, secretarul de stat în transporturi, Chris Grayling, a precizat pentru BBC că nu are „nicio idee” de unde a apărut acest document.