Prima săptămână a bucătăriei italiene în lume

Prima Săptămână a bucătăriei italiene în lume, care va avea loc în perioada 21 – 27 noiembrie 2016, îşi propune să promoveze şi să valorifice din plin în străinătate tradiţia culinară italiană de înalt nivel şi folosirea produselor gastronomice de calitate, drept unul din semnele distinctive ale mărcii italiene.

Iniţiativa, fructul colaborării dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale şi Ministerul politicilor agricole şi pădurilor, în sinergie cu Ministerul Dezvoltării economice şi Ministerul Educaţiei, vizează în special prezentarea producţiilor agroalimentare şi vitivinicole italiene, valorificarea experienţei italiene în sectorul gastronomic şi valorile unice ale tradiţiei culinare în ţara noastră, promovând “Sistemul instituţional italian” prin alimente.

Şi la Bucureşti, cu prilejul Primei săptămâni a bucătăriei italiene în lume, vor fi organizate o serie de evenimente concentrate pe excelenţele italiene şi pe calitatea mărcii produselor agroalimentare fabricate în Italia (Made in Italy). În organizarea manifestării în România s-au implicat, alături de Ambasada Italiei, principalii actori ai Sistemului instituţional italian prezenţi în această ţară, cum ar fi Institutul Italian de Cultură, Camera de Comerţ Italiană pentru România, Academia Bucătăriei Italiene şi Şcoala italiană “Aldo Moro”.

Printre iniţiativele programate vă semnalăm îndeosebi:

În ziua de 22 noiembrie: este prevăzută proiecţia filmului “La cena per farli conoscere” de Pupi Avati la Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso” la orele 19.30 cu degustare surpriză;

În ziua de 23 noiembrie: Academia Italiană a Bucătăriei din Bucureşti organizează la Palazzo Italia o seară despre Gastronomia regională italiană. Evenimentul va fi deschis cu o prezentare a bucătăriei regionale italiene, după care va urma o demonstraţie despre cum se pregătesc pâinea şi pastele. În cursul serii vor fi prezentate unele feluri de mâncare regionale pregătite de restaurante recunoscute de Academia Italiană a Bucătăriei din Bucureşti printre care: Da Giulio, Il Mulino, la Terrazza, la Zucca, Modigliani, Origini lucane Isoletta şi Dakota. Evenimentul va fi sponsorizat de: Palazzo Italia, Antica Gelateria del Corso, Miscela D’oro, Casa della Mozzarella, Sorrentino, Angelucci, ADV Communication, Gold Plast, Cantina S.Osvaldo şi Albermatis Invest.

În ziua de 24 noiembrie: Camera de Comerţ Italiană pentru România organizează la Restaurantul “Terra e Fuoco” o cină de networking deschisă publicului cu un meniu special la preţ redus.

 În ziua de 25 noiembrie: Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso” organizează o Cină literară (cu taxă de intrare) având drept obiect tradiţia culinară veroneză în cursul căreia va fi valorificată printr-o îmbinare cu bucătăria regiunii de origine, producţia literară a scriitorilor veronezi.

În paralel, în cursul săptămânii, numeroşi patroni de restaurante locale din reţeaua ospitalităţii italiene (Osteria Gioia, Da Giulio, Modigliani, Nonna Mia, Terra e Fuoco, La Terrazza, Belli Siciliani, Unico Vero) din Bucureşti, Timişoara şi Arad, vor oferi în restaurantele lor un meniu  special la preţ redus.

Şi Şcoala italiană “Aldo Moro” va organiza o săptămână de laboratoare despre tradiţiile culinare ale regiunilor italiene, cu aprofundarea diferitelor reţete şi premierea celui mai bun fel de mâncare preparat de un elev din clasele 5-8 inspirat din preparatele citate în textele literare italiene.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.