România, șase stadioane noi pentru EURO 2020
Până în anul 2020, România va avea încă 6 stadioane de fotbal moderne, la Craiova, Târgu Jiu, Arad, dar și 3 în București (Steaua, Dinamo și Rapid), în prezent existând doar șase stadioane autohtone omologate la cele mai înalte norme ale Uniunii Europene de Fotbal (UEFA).
Potrivit Ligii Profesioniste de Fotbal, până la finalul acestui an va fi inaugurat un stadion modern cu 31.000 de locuri la Craiova, iar în 2017 unul la Târgu Jiu, cu aproximativ 12.500 de locuri, toate acoperite.
Dacă în cazul Craiovei și Târgu Jiului fanii fotbalului vor putea urmări meciurile de pe arene noi, alte 4 stadioane vor fi modernizate pe bani publici.
„Pentru perioada 2017 – 2020, există finanțare de la bugetul statului pentru modernizarea stadioanelor Steaua, Dinamo și Rapid, în cadrul proiectului Euro 2020. Tot cu finanțare de stat se va finaliza și stadionul UTA”, precizează LPF.
Investițiile făcute în stadioane se observă și în creșterea numărului de spectatori, susține Liga, care precizează că, în campionatul 2015 – 2016, au fost prezenți pe stadioane aproximativ 1 milion de români, cifră asemnănătoare cu cea din sezonul 2014 – 2015, campionat care s-a jucat în vechea formulă, cu mai multe meciuri.
Pentru 2017, LPF și-a asumat ca obiectiv creșterea numărului de spectatori pe stadioane cu 10 – 15%.
În România, șase stadioane sunt omologate în categoria IV, cea mai înaltă clasificare, conform normelor UEFA: Arena Națională, Cluj Arena, stadionul CFR Cluj, stadionul Ceahlăul, stadionul Ilie Oana din Ploiești și stadionul Astra Giurgiu.
Reconstrucția celor patru stadioane, Steaua, Dinamo, Giulești și Arcul de Triumf (de rugby), care vor servi drept baze de antrenament pentru participantele la Euro 2020 va costa 105 milioane de euro, a declarat, în urmă cu o lună, directorul Național al Companiei de Investiții, Manuela Pătrășcoiu.
Pătrășcoiu a precizat că renovările vizează un total de 70.000 de locuri de pe cele 4 stadioane, fiecare loc urmând a costa 1.500 de euro.
„Construirea de stadioane nu este o risipă de bani, este un semn de civilizație. Vom reconstrui patru stadioane, care vor fi accesibile tuturor și care vor totaliza peste 70.000 de locuri. Opt mii vor fi la Arcul de Triumf, 18.000 la Stadionul Giulești, 20.000 la Stadionul Dinamo și 30.000 la stadionul Steaua. Finanțarea va fi asigurată de Ministerul Dezvolării Regionale, iar costul estimat este de aproximativ 1.500 euro pentru fiecare loc din tribună. Guvernul României a declarat organizarea EURO 2020 de interes național și vom asigura desfășurarea competițiilor de masă prin construirea sau modernizarea a 400 de terenuri”, a declarat Pătrășcoiu.
Sursa: profit.ro