Liberalii vizează un scor mai mare decât la locale
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, susţine că la alegerile parlamentare mizează pe un scor mai bun pentru liberali decât la alegerile locale, precizând că şi înainte de locale sondajele indicau PNL la 20%, iar PSD la 45%, însă în final diferenţa a fost de cinci puncte.
Alina Gorghiu a afirmat, duminică seară, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că mizează pe un scor mai bun pentru PNL la parlamentare decât cel înregistrat la locale, în pofida sondajelor din ultima vreme care arată o diferenţă mare faţă de social-democraţi, relatează Romaniatv.net.
„Mizez pe un scor naţional mai bun decât la locale, dar n-am să dau procente. Scorul pe care PNL îl va avea trebuie să îi ofere posibilitatea să fie în centrul viitoarei guvernări, să facă viitoarea majoritate parlamentară, care să-l propună pe Dacian Cioloş prim-ministru”, a afirmat Alina Gorghiu, potrivit news.ro
Ea a spus că şi înainte de alegerile locale din acest an sondajele indicau o diferenţă mare între PSD şi PNL, dar că rezultatul la urne a fost cu totul altul.
„Înainte de locale, sondajele pesediste ne dădeau în fiecare săptămână tot cu două procente în minus. Evident că tot de la 20 şi ceva la sută am pornit la locale, iar PSD de la vreo 45. Vă aduc aminte că la locale diferenţa a fost până la urmă de cinci procente, n-a fost mai mare. Nici nu se pune problema să avem vreun recul. Obişnuiţi-vă cu sondajele pesediste. Vor fi trei săptămâni în care veţi afla că pornim de la 12 procente sau de la 14, că pornim de sub nivelul mării şi veţi vedea în realitate care va fi deznodământul pe 11 decembrie. Şi la prezidenţiale am pornit la fel, nu existam, nu aveam nici o şansă. Să ştiţi că alegătorul din România nu este doar inteligent, dar nu se lasă manipulat de sondaje care ar vrea să schimbe soarta alegerilor”, a spus Alina Gorghiu.
Ea a precizat că nu îi este frică de „reţeta” pe care o propune PSD, întrucât „competiţia pentru liste, program de guvernare şi candidaţi de prim-ministru este favorabilă PNL”.
Liderul PNL Alina Gorghiu şi secretarul general al partidului Ilie Bolojan au participat, duminică seară, la lansarea candidaţilor PNL Iaşi pentru alegerile parlamentare, la acţiunea desfăşurată la un hotel din municipiu fiind prezenţi peste 500 de membri şi simpatizanţi liberali.