Mirel Rădoi îl desființează pe „nașul Becali”

Mirel Rădoi l-a contrat pe Gigi Becali, după ce finanţatorul roş-albaştrilor a anunțat că Alin Toșca nu va mai fi căpitan la Steaua pentru că nu are valoare.

Mirel Rădoi susţine că Gigi Becali nu se pricepe la fotbal, deşi activează de aprope 20 de ani în acest fenomen, relatează Romaniatv.net.

„Dacă Gigi Becali spune că Alin Toșca nu are valoare, înseamnă că degeaba a stat în fotbal atâția ani, că nu a învățat nimic. Îmi pare rău de el. A investit atâția bani, dar nu a învățat nimic din fotbal”, a spus Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi a vorbit și despre decizia lui Laurențiu Reghecampf de a-l schimba pe Alin Toșca după doar o jumătate de oră de joc, deși fundașul stelist nu era accidentat: „Mă gândeam că poate este o problemă de ordin medical și staff-ul nu vrea să riște, având în vedere meciul de joi, care este foarte important (n.r. . cu Osmanlispor, în Europa League). Am văzut că nu s-a specificat acest lucru, atunci probabil a fost o schimbare tactică sau Reghe a fost nemulțumit. Mie mi-ar fi foarte greu să schimb un jucător după 30 de minute, indiferent cât de slab ar juca. Aș aștepta măcar pauza. Alin Toșca este, de un an și jumătate, cel mai bun jucător al Stelei”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.