Atentat în Turcia. Doi morți și 16 răniți!

Cel puţin doi oameni au fost ucişi şi alţi 16 au fost răniţi într-o explozie produsă joi în parcarea unei clădiri guvernamentale din oraşul Adana, din sudul ţării, au anunţat autorităţile citate de Associated Press.

Guvernatorul de Adana, Mahmut Demirtas, a declarat pentru agenţia de presă Anadolu că deflagraţia a avut în apropiere de intrarea în biroul său şi a sugerat că ar fi fost un atac sinucigaş comis de o femeie. Pe de altă parte, Hurriyet scrie că a fost vorba de un atentat cu maşină-capcană.

Mai multe maşini din parcare au luat foc, iar clădirea guvernamentală a fost avariată, după explozie. Ministrul pentru afaceri UE, Omer Celik, a afirmat pe contul său de Twitter că explozia produsă în faţa biroului guvernatorului din Adana a fost un atac terorist.

“Teroarea condamnabilă continuă să vizeze poporul nostru”, a spus Celik. “Ne vom continua lupta împotriva terorismului până la sfârşit, în numele umanităţii”, a adăugat el.

Atacul este cel mai recent dintr-o serie de atentate comise de militanţii kurzi din PKK sau de membri organizaţiei Statul Islamic, ce afectează Turcia de peste un an.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.