Schulz va demisiona din fruntea Parlamentului European

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că va renunţa la această poziţie şi se va întoarce în Germania natală pentru a intra în politica federală. Schulz, care este membru al Partidului Social Democrat (SPD), a făcut această declaraţie la postul german de televiziune ARD.

Cotidianul german Sueddeutsche Zeitung a relatat că Schulz va fi principalul candidat al partidului pentru landul Renania de Nord – Westfalia la viitoarele alegeri federale programate pentru sfârşitul lui 2017.

Schulz este văzut ca un posibil candidat al SPD la funcţia de cancelar, ca soluţie alternativă la candidatura ministrului Economiei, Sigmar Gabriel, care ocupă şi postul de vicecancelar în guvernul condus de Angela Merkel.

Martin Schulz ar putea fi de asemenea un candidat pentru postul de ministru de Externe, care va deveni vacant în februarie dacă actualul şef al diplomaţiei, Frank-Walter Steinmeier, îşi va asuma rolul ceremonial de preşedinte al ţării, aşa cum este de aşteptat. SPD îşi va anunţa candidatul pentru postul de cancelar în ianuarie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.