Euro și dolarul încep săptămâna pe tobogan

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5124 lei/euro, în scădere uşoară faţă de nivelul din şedinţa precedentă, în timp ce dolarul a cedat din terenul câştigat săptămâna trecută şi a coborât sub pragul de 4,25 lei, îndepărtându-se de cotaţiile maxime istorice.

Vineri, BNR a afişat un curs de 4,5147 lei/euro. Analiştii anticipează o stabilitate a cursului în această săptămână.

„Credem că săptămâna aceasta ar putea fi similară cu precedentele pentru EUR/RON, care ar rămâne în intervalul recent de 4,50-4,52, cel puţin până la unele evenimente cheie (referendumul din Italia, viitoarele şedinţe de politică monetară ale BCE/Fed din decembrie şi alegerile parlamentare locale)”, arată analiştii ING Bank, într-un raport publicat luni, citat de news.ro. 

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a coborât la 4,2432 lei, de la 4,2602 lei, după ce a atins un nivel maxim istoric săptămâna trecută, de 4,2659 lei.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

 Cursul francului elveţian, considerat monedă-refugiu în perioade dificile, a coborât la 4,1966 lei, de la 4,2070 lei în şedinţa de vineri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.