Trump, sfidat de primarul din Los Angeles

Primarul din Los Angeles, Eric Garcetti, a declarat, miercuri, că va primi şi proteja imigranţii care vor ajunge în oraş, chiar dacă noul preşedinte ales, Donald Trump, se va împotrivi.

Primarul Eric Garcetti a mai spus că aproximativ 60.000 dintre imigranţii care au sosit în  Los Angeles vor avea cât de curând actele de şedere în regulă.

Mulţi oameni sunt îngrijoraţi de măsurile pe care le va lua noul preşedinte al SUA, mai ales în privinţa imigranţilor care se tem că „familiile lor ar putea fi separate dacă nu îi vom proteja pe copiii lor”, a mai spus edilul democrat care s-a adresat audienţei cu ocazia unei conferinţe de presă ce a avut loc în Mexic, la summit-ul primarilor din C40.Garcetti a anunţat că „60.000 de locuitori din Los Angeles vor avea documente oficiale de identitate şi de şedere”, spunând că poliţia oraşului nu îi „vânează” pe migranţi. „Oraşul meu se bazează pe Constituţie, pe legi, şi nu pe stări de moment. Vrem să ne punem forţele noastre în slujba legilor locale, nu a celor privind migraţia care urmăresc expulzarea migranţilor. Avem nevoie de o mare încredere între locuitorii oraşului mei şi reprezentanţii autorităţii”, a mai spus primarul care i-a vorbit audienţei în limba spaniolă.

Donald Trump va fi învestit în 20 ianuarie. În timpul campaniei sale electorale, magnatul din New York a spus despre imigranţi că sunt violatori şi traficanţi de droguri şi a promis că va ridica un gard la frontiera cu Mexicul.

În Los Angeles şi împrejurimile acestuia locuiesc 3,7 milioane de persoane de origine mexicană.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.