Alegerile parlamentare, în vizorul presei străine
România votează, duminică, în cadrul alegerilor parlamentare. Presa din străinătate urmăreşte cu interes procesul după un an de guvern tehnocrat şi mai precizează că în cursă se află 11 partide şi 6.000 de candidaţi care vor candida pe 464 de fotolii parlamentare, mai puţin decât cele 588, din 2012. Nu în ultimul rând, străinătatea a remarcat lupta anticorupţie din România, ca fiind cel mai important obiectiv al României, dar şi temerile că, în urma votului, ar putea accede la putere şi o serie de mari corupţi.
În total, 18.297.431 de cetăţeni români vor vota în cadrul acestor alegeri, iar 8.889 de români din străinătate votează într-un număr-record de sedii de votare – cele mai multe de până acum.
Actualul scrutin este cel de-al 8-lea ce s-a succedat după Revoluţia din Decembrie 1989, când a fost răsturnat de la putere şi executat preşedintele comunist Nicolae Ceauşescu.
Washington Post: „Lupta anticorupţie aruncă o umbră peste alegerile din România”
Într-un amplu material de presă, publicaţia americană scoate în evidenţă faptul că România este încă o ţară coruptă, în ciuda eforturilor pe care le face şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul Laura Codruţa Kovesi.
„În această ţară cu peste 19 milioane de cetăţeni – una dintre cele mai sărace ţări din cele 28 de ţări din Uniunea Europeană – este privită şi ca fiind una dintre cele mai corupte. Şi asta, în ciuda campaniei anticorupţie condusă de procurorul Laura Codruţa Kovesi, care este sprijinită de Uniunea Europeană şi Statele Unite”, mai scrie publicaţia.
„Social-democraţiii speră să câştige alegerile împreună cu un partener mai tânăr pentru a putea forma un nou guvern. Acest partid, care provine fostul Partid Comunist după Revoluţia din 1989 este omniprezent şi a fost pe primul loc aproape în toate alegerile parlamentare de atunci încoace, în ciuda acuzaţiilor de corupţie”, mai notează Washington Post. Publicaţia menţionează şi faptul că „liderul Partidului Social-Demcrat, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, fiind învinuit că a fraudat votul din aprilie 2012, de la referendumul de suspendare al preşedintelui Traian Băsescu”, continuă aceeaşi sursă.
Dragnea a promis în actuala campanie „o agendă populistă”, conform căreia „vor creşte salariile şi pensiile, va fi anulată o serie de taxe, vor fi construite mai multe spitale, mai multe trenuri rapide, iar fiecare comuna va dispune de cel puţin o ambulanţă proprie”.
Associated Press: „Creşterea economică nu poate veni de la Guvern sau de la Parlament, ci din investiţii”
Într-un interviu acordat Associated Press de către premierul Dacian Cioloş, publicat vineri, şeful Guvernului de la Bucureşti, care nu face parte din nicun partid, critică agenda lui Dragnea. Cioloş numeşte agenda lui Dragna ca fiind „superficială, electorală şi populistă”, adăugând că „o creştere economică nu poate veni de la Parlament sau de Guvern, ci din investiţii”.
„Este nevoie de predictibilitate … Nu poţi să schimbi o politică economică dusă ani întregi într-un singur an, pentru că acest lucru poate provoca riscul producerii unei incertitudini care afectează însăşi dezvoltarea economică”, a mai spus Cioloş.
The Guardian: „Votaţi în alegerile din România?”
„Partidul de centru-stânga, PSD, din România se pregăteşte să obţină cele mai multe locuri în Parlamentul bicameral de la Bucureşti, în urma votului de duminică din cadrul unui scrutin electoral pentru alegerea unui nou guvern”, scrie publicaţia britanică.
Aceasta estimează că „PSD ar putea să nu obţină, la limită, majoritatea, fiind nevoit să lase uşa deschisă unei coaliţii cu un partid rival”, scrie publicaţia britanică. Aceasta continuă scriind că „în ciuda recentelor sondaje de opinie, Uniunea Salvaţi România – un partid nou înfiinţat, abia acum 6 luni, cu scopul de a combate corupţia, cronismul şi ineficienţa, ar putea să fie surpriza”, încheie publicaţia.
Reuters: „Stagnarea şi resemnarea domină înaintea votului în alegerile parlamentare”
Cu acest titlu, agenţia internaţională de presă evocă tragedia de la Club Colectiv, unde zeci de tineri au murit arşi de vii într-un incendiu catastrofal, din cauza indolenţei şi ineficienţei autorităţilor. După această tragedie, care a făcut înconjurul lumii, s-a întrevăzut oportunitatea sancţionării, a schimbării celor ce se fac vinovaţi de astfel de situaţii.
Această tragedie a scos la lumină nevoia de a face România mai sigură. oamenii sunt sătui de resemnare faţă de sărăcia cronică şi de promsiunile neîndeplinite privind reforme şi investiţii în infrastructuri neglijate ani de-a rândul şi s-au transformat acum în adevărate ruine.
Cu toate acestea, recentele sondaje de opinie arată că PSD, care a promis electoratului că va mări salariile şi pensiile, că va reduce taxele şi impozitele, ar putea prelua din nou puterea şi asta, în ciuda suspiciunilor de corupţie care planează asupra unora dintre liderii şi membrii acestei formaţiuni, mai spune aceeaşi sursă.
„Oamenii s-au săturat de promisiuni, vor ceva ce pot vedea concret, cum ar fi salariile, iar aceatea ar fi trebuit să fie mărite cu timpul, dar au devenit tot mai mici”, a declarat pentru Reuters Grigore Constantin, un şofer de taxi din Bucureşti.
Pentru comparaţie, Reuters notează că salariu mediu în România este de 2.094 lei (493 de dolari SUA) pe lună – al doilea cel mai mic salariu din ţările Uniunii Europene – nemaivorbind de pensii, care ajung la aproximativ o jumătate din salariu. Comparativ, în Germania, salariul minim este de 1.440 de euro pe lună”, mai scrie aceeaşi sursă, care precizează că „promisiunile făcute de PSD şi de alte partide rivale, vor avea un cost: cel mai probabil, creşterea taxelor şi epuizarea resurselor necesare de urgenţă la construcţia de spitale moderne, autostrăzi şi mai multe şcoli încălzite şi renovate”, pentru a nu-şi dezamăgi electoratul.
AP: „Liderul ungar îi îndeamnă pe unguri să voteze în România”
Premierul Ungariei a lansat un apel minorităţii maghiare din România să voteze în alegerile parlamentare de duminică şi să îşi facă „propriile sale interese cunoscute”. Premierul ungar Viktor Orban a vorbit, joi, în timpul unei vizite în România, ţară în care se află o largă minoritate maghiară, reproşându-i guvernului român că nu a făcut suficient pentru a ajuta comunitatea maghiară de 1,3 milioane de membri care s-au plâns că „nu au primit din partea românilor respectul ce li s-ar fi cuvenit”.
Minoritatea maghiară din România a fost aproape permanent un subiect spinos, iar recent, Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, le-a interzis diplomaţilor unguri să participe la Ziua Naţională a României, din 1 Decembrie. Această interdicţie a generat un schimb de replici între fostul preşedinte Traian Băsescu, care i-a spus lui Orban să nu atace România, „pentru că şi noi (românii, n.r.) avem limitele noastre”. Băsescu a cerut şi expulzarea ambasadorului Ungariei din România.
Orban s-a întâlnit cu liderii minorităţii un gare în Satu Mare, unde l-a omagiat pe Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii Democraticea Ungurilor din România pentru crtearea „celei mai mari unităţi pesibile în vederea acestor alegeri”, scrie Associated Press.
Cu toate acestea, AP a dezvăluit tactica ascunsă a ungurilor. „Este o practică notorie pentru Fidesz să creeze partide în ţările vecine pentru a lupta astfel cu cei care nu sprijină acest partid, dar această tactică nu a avut succes”, a afirmat analistul Botond Feledy, de la Centrul pentru Integrare Euro-Atlantică şi Democraţie” – un think-thank din Budapesta. „Fidesz vrea ajungă la alegătorii Jobbik, invocând problema maghiarilor din Transilvania”, a mai spus analistul.
Le Monde: „România: Corupţia, o frână în calea dezvoltării
Prestigioasa publicaţie analizează problema spinoasă a corupţiei din România şi este interesată de lupta pe care o duc instituţiile române pentru a limita a cest fenomen care poate deveni o frână puternică în evoluţia pozitivă a României.
Cu titlul „România: Corupţia, frână în calea dezvoltării”, publicaţia este interesată dacă România poate merge înainte fără să mai privească în trecut şi să meargă înainte, cu lideri care să o ducă spre succes.
Financial Times: „România se îndreaptă către o revenire la putere a corupţilor”
Prestigioasa publicaţie estimează şansele formării unui guvern fără corupţi în România, după ce preşedintele ţării, Klaus Iohannis a afirmat că el nu va nominaliza în viitorul guvern niciun politician penal, fie acesta condamnat, fie vizat de vreo anchetă de corupţie. La ora actuală, Iohannis îi are deja în guvernul său pe Liviu Dragnea, care are o condamnare şi pe preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care este anchetat.
Cu toate acestea, cele două partide pot să formeze o majoritate parlamentară şi astfel penalii s-ar putea întorce nestingheriţiu în guvern şi, mai mult, să facă presiuni asupra procurorilor DNA, condusă de Laura Codruţa Kovesi.