Năstase îl ironizează pe Băsescu

Fostul premier Adrian Năstase a declarat la România TV că Traian Băsescu a devenit foarte mic şi probabil o să dispară din istorie. Adrian Năstase i-a dat replica fostului preşedinte după aproximativ 12 ani. În 2004, outsiderul Băsescu îi transmitea în plină campanie electorală pentru cursa prezidenţială liderului PSD: „Adriane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii”.

Fostul premier Adrian Năstase a precizat că intrarea PMP în Parlament poate fi pusă şi pe seama televiziunilor.

 „5% reprezintă un scor care ne arată că Traian Băsescu faţă de momentul alegerilor este undeva foarte mic. Traiane nici nu ştii cât de mic începi să fii, eşti de 5%. În plus acesti 5% vi se datorează în mare masură”, a mărturisit Adrian Năstase.

Traian Băsescu a avut sprijinul infrastruturii UNPR, fara această infrastructură probabil că rezultatul era mai mic, a punctat fostul premier. „Am vazut ca erau tot felul de procese, dar care din fericire cu 2-3 zile înainte de rezultate s-au încheiat cu NUP-uri spectaculoase, ceea ce reprezintă că statul de drept funcţionează din plin”, a comentat Adrian Năstase cele mai recente informaţii despre cel mai mare rival din politică.

Întrebat dacă l-a iertat pentru ce i s-a întâmplat, fostul lider al PSD a subliniat că nu are nimic cu Traian Băsescu. „Eu cred ca el a incercat sa îşi organizeze un al doilea mandat ca să îşi consolideze un eventual loc in istorie, din pacate a devenit foarte mic si probabil o sa dispara din cartea de istorie. Nu am nimic cu el, practic işi rescrie propria istorie, a devenit criticul unui sistem creat de el, îl ascultam cu admiratie la cum critica un sistem pe care el l-a creat. Avem acum un nivel de coruptie mai mic decat acum 10 ani?”, a subliniat Adrian Năstase.

Cel mai puternic om politic din România ultimilor ani, Traian Băsescu, a rămas în conştiinţa colectivă ca cel care a rupt cutuma prin care oamenii politici erau feriţi de braţul justiţiei, iar primul exemplu la cel mai înalt nivel a fost Adrian Năstase.

În 2008, procurorii anticorupţie îl puneau sub urmărire penală pe fostul premier Adrian Năstase, considerat în anii 2000-2004, cel mai puternic om din România, în dosarul Trofeul Calităţii.

Pe 30 ianuarie 2012, Adrian Năstase era condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către un complet de trei judecători al instanţei supreme, fiind acuzat că şi-a exercitat influenţa de şef de partid pentru a obţine bani sau foloase în interes propriu, în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru cea mai înaltă funcţie în stat.

Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi au susţinut că dosarul făcut de DNA este unul politic, în spatele căruia s-ar afla preşedintele Traian Băsescu, contracandidatul din 2004 al lui Adrian Năstase.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.