Potec și Covaliu, martori la 18 recorduri naționale de senzație!
Cei mai valorosi înotători din România la categoria 12-14 ani au participat la Campionatul National de Cadeți de la Pitești. Un număr impresionant de 402 copii au încercat să le demonstreze Cameliei Potec (președintele FR Natație și vicepreședinte COSR) și lui Mihai Covaliu (președinte COSR) că natația românească are viitor și în 2020, al Tokyo, putem obține din nou o medalie olimpică după o pauză de 16 ani (Potec – aur JO 2004 la 200 metri liber). Noul președinte al forului olimpic a promis că va urmări cu interes pașii sportivilor spre marea performanță.
Mihai Covaliu – președinte COSR : “În natație au apărut sportivi care, deși erau foarte tineri, au realizat performanțe foarte mari. Sigur, se poate ca din acești copii care astăzi înoată aici, la Pitești, să-i vedem în 2020, la Tokyo, pe podium. Voi fi alături de sportivi. E foarte important acel suport moral, să vadă că oameni care au făcut performanță și au ajuns acum în funcții de conducere sunt alături de ei la început de drum.”
După ce la Cluj a fost inaugurat un bazin olimpic modern, Camelia Potec a declarat că așteaptă anul viitor finalizarea complexului olimpic de la Otopeni.
Camelia Potec – președinte F.R. Natație: “Marea performanță pentru acești sportivi este să participe la Jocurile Olimpice, chiar și la 15-16 ani. Am avut chiar un caz la Rio. O fată care nu împlinise 14 ani a primit invitația să participe. Eu am speranțe foarte mari în acești campioni pentru că acești copii fac natație de plăcere, muncesc să fie cei mai buni și au timp să ajungă la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Eu sunt convinsă că 2017 va fi un an mai bun, cu proiecte noi de bazine. Iată că și România a devenit o țară în care oamenii sunt pasionați de înot. Cel mai mare proiect de natație din România este la Otopeni. Sperăm să-l vedem finalizat anul viitor.”
„Glință-mania” printre copii
Robert Glință a devenit un fenomen în România. La 19 ani, Glință, campion și recordmen mondial de juniori în 2015 și finalist în proba de 100 de metri spate de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a devenit un idol pentru micii campioni. Printre aceștia se numără și Balazs Meszaros , care a reușit să doboare un record vechi de 30 de ani.
Balázs Mészáros (H20 Târgu Mureș) – recordmen național la 200 metri mixt sub 13 ani (2 minute, 17 secunde, 88 sutimi): “În primul rând am vrut să devin campion national. Apoi a venit și recordul, odată cu pregătirea. Eu fac cam 11 antrenamente pe săptămână. În țară îl am ca model pe Glință, iar de-afară pe Michael Phelps.”
Glință și Phelps au ceva în comun. Au ajuns foarte devreme la Jocurile Olimpice. Americanul devenea în 2000 cel mai tânăr înotător reprezentant al Statelor Unite la o ediție al Jocurilor Olimpice.
Tobias Dumitrache (CSO Voluntari) – recordmen national 100 metri fluture sub 13 ani (1 minut și 21 sutimi): „Eu fac înot de 9 ani. Mereu trebuie să o iei de la început. Anul trecut am avut parte de un incident neplăcut. Am bătut recordul la 100 de metri future. Doar că l-am bătut la București și mi-au spus că nu este omologat bazinul. Tot anul trecut, la Pitești, am furat startul. Îmi doresc de mic să ajung la Olimpiadă. Robert Glință este un exemplu pentru mine, pentru că la 18 ani, cînd era încă la juniori, a reușit să ajungă în primii 8 la Olimpiadă. Și Michael Phelps este idolul meu, pentru că la 15 ani a reușit să meargă la Olimpiadă”.
Dragoș Coman este singurul medaliat român în competițiile masculine de seniori de la Campionatele Mondiale de Națație. Acum face schimbul de generații din postura de antrenor la Steaua.
Dragoș Coman-antrenor Steaua: “Viața de antrenor este mai grea decât cea de sportiv. Am un sportiv care a câștigat proba de 100 de metri future la 14 ani. E bine deocamdată. A fost un schimb de generații. Sper să scoatem rezultate bune la Tokyo, dar mai este mult până atunci.”
Mihai Covaliu (președintele COSR), Camelia Potec (președinte FR Natație) și viceprimarul Municipiului Pitești, Laurențiu Zidaru, au înmânat medaliile și diplomele pentru performeri.