Putin îi scrie lui Trump
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a publicat, vineri, o scrisoare ”foarte frumoasă”, apreciază el, pe care a primit-o de la preşedintele rus Vladimir Putin, în care acesta îl îndeamnă la o ”dezgheţare” a relaţiilor dintre cele două puteri rivale, relatează AFP.
Relaţiile dintre Washington şi Moscova se află la cel mai scăzut nivel de la sfârşitului Războiului Rece, iar preşedintele american Barack Obama a impus sancţiuni Rusiei din cauza intervenţiei sale în Ucraina şi Siria. Însă Trump, care urmează să fie învestit în funcţie pe 20 ianuarie, a îndemnat în mai multe rânduri, în campania electorală, la o îmbunătăţire a relaţiilor şi a sugerat că ar putea coopera cu Putin în lupta împotriva jihadiştilor, potrivit news.ro.
Trump i-a răspuns lui Putin, apreciind că este vorba despre ”o scrisoare foarte frumoasă, iar gândurile sale sunt corecte”.
”Sper ca ambele părţi să se ridice la nivelul acestor gânduri şi că nu vom fi nevoiţi să intrăm pe o cale alternativă”, afirmă Trump, la o zi după ce atât el, cât şi liderul de la Kremlin s-au angajat să consolideze arsenalele nucleare ale celor două ţări.