PSD, ședință extraordinară a Comitetului Executiv Național

Liderii PSD se întrunesc miercuri, de la ora 16.00, în cadrul şedinţei Comitetul Executiv Naţional pentru a decide ce nominalizare vor face pentru funcţia de prim-ministru şi ce poziţe va adopta partidul după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins-o pe Sevil Shhaideh, potrivit news.ro.

Liviu Dragnea a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că până miercuri seară, cel târziu joi, va lua o decizie ca urmare a respingerii de către preşedintele Iohannis a nominalizării lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier.

Preşedintele PSD a susţinut că vrea să „cumpănească foarte bine” pentru că nu este o decizie uşoară. „Împreună cu colegii mei am analizat în ultimele ore care ar fi resorturile care ar fi putut sta în spatele acestei decizii a preşedintelui. Nu am reuşit să găsim niciun motiv constituţional şi nici alt motiv care să ţină de alte elemente şi părerea noastră este că, de fapt, acest om vrea să declanşeze o criză politică în România”, a precizat Liviu Dragnea.

Acesta a susţinut că, după ce s-a consultat cu colegii săi, a decis că va lua o decizie miercuri, cel mai târziu joi. „Mâine (miercuri n.r.), cel mai târziu joi, o să trebuiască să luăm o decizie. Vreau să cumpănesc foarte bine, dar nu între interesele personale şi de grup, ci între ce e bine şi rău pentru români. Nu va fi o decizie uşoară”, a subliniat preşedintele social-democraţilor.

De asemenea, surse politice au declarat pentru News.ro, că liderii PSD iau în calcul o nouă variantă de premier, aceştia urmând să decidă ce nominalizare vor face şi ce strategie vor adopta în perioada următoare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.