Gnohere a semnat cu Steaua
Președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, vineri seara, că a ajuns la un acord cu gruparea Dinamo pentru transferul francezului Harlem Gnohere (28 de ani), fotbalist care urmează să semneze un contract valabil doi ani și jumătate cu clubul roș-albastru.
„În momentul acesta nu pot semna actele, dar după festivitate mă duc și le semnez. Dar nu mai există niciun dubiu. Părțile au căzut de acord și acum a mai rămas doar să semnăm cu Gnohere. E vorba de un transfer, iar atât timp cât părțile sunt mulțumite se face tranferul. Transferurile pentru jucătorii buni se realizează greu. Lucrurile sunt destul de complicate, dar sunt știute, așa că transferul acesta se încadrează în normal. Gnohere va semna pe doi ani și jumătate cu Steaua”, a afirmat Argăseală, prezent la Gala AFAN în cadrul căreia a fost desemnat cel mai bun președinte de club al anului 2016, informează Agerpres.
Oficialul a explicat că Steaua nu va mai avea probleme în ofensivă după transferurile lui Gnohere și Alibec. „Pentru Steaua acest transfer al lui Gnohere înseamnă acoperirea unui post care în toamnă a fost mai puțin productiv și mai înseamnă marcarea mai multor goluri și asigurarea poziției de campioană. Nu ne-am plâns de atacanți, dar problema a fost că jucătorii care intrau până acum în teren nu marcau. Ei au vrut, dar nu au putut să marcheze. Acum au venit doi jucători (n.r. — Denis Alibec și Harlem Gnohere) născuți să marcheze și cred că nu vor mai fi probleme în acest compartiment”, a spus Argăseală.