Marine Le Pen vrea Franța în afara UE
Economia britanică este robustă după votul în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, ceea ce îi dă încredere candidatului prezidențial din Franța Marine Le Pen că țara sa ar trebui să urmeze aceeași cale.
În cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale din Franța, candidata Frontului Național, de orientare naționalistă, de dreapta, Marine Le Pen, spune că va trece la o renegociere imediată a relației Franței cu Uniunea Europeană, potrivit Bloomberg, transmite profit.ro.
Dacă va câștiga alegerile prezidențiale din Franța, încă de a doua zi după victoria sa, Le Pen va trece la negocieri cu Bruxelles-ul față de 4 atribute esențiale ale suveranității: controlul granițelor, politicile economice, politica monetară și legislație.
În cazul în care aceste negocieri vor ajunge la un rezultat favorabil în cursul a 6 luni, Le Pen spune că va convoca referendumul de ieșirea din UE, recomandându-le francezilor să voteze pentru rămânerea în Uniune. Dacă autoritățile de la Bruxelles vor fi inflexibile, recomandarea sa va fi pentru un vot de părăsire a UE.
Sondajele de opinie din Franța o situează pe Le Pen pe locul 2 după candidatul de centru-dreapta François Fillon. Dacă ea va câștiga spune că va opta pentru o ieșire a Franței din zona euro, deși nu exclude ca monedele naționale să fie conectate într-un mecanism de schimb la nivel european.
Documentele scandalului Panama Papers au arătat că partidul lui Le Pen a luat un credit de 9 milioane euro de la o bancă rusească. Liderul Frontului Național contracarează și spune că este vorba numai de o relație comercială. „De fiecare dată când marile corporații și marea finanță nu obțin ce vor, spun că este o conspirație a rușilor. Mă fac să râd”, spune Le Pen. Aceasta crede că după venitea noii Administrații Trump, relațiile dintre SUA și Rusia se vor normaliza. „Nu vrem să vedem tensiuni crescute între SUA și Rusia dintr-un motiv foarte egoist: suntem la mijloc”, a conchis Le Pen.