Consumul de gaze și electricitate, în creștere!
Consumul național de electricitate și gaze va ajunge la valori record luni și marți, însă există capacitățile necesare pentru a trece de acest vârf, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, la finalul ședinței comandamentului de iarnă.
Toma Petcu a declarat că pe partea de energie electrică consumul o să depășească 9.500 MW, iar cel de gaze ar putea ajunge la 74 mc/zi.
El a menționat că reprezentanții Sistemului energetic național estimează un consum de gaze naturale de 72 — 74 milioane mc, „un consum istoric”, în condițiile în care până acum maximul a fost de 71,2 mc.
„Ne-am pregătit și am luat toate deciziile necesare ca să putem face acest lucru. Avem circa 26 milioane metri cubi din rezerve, 28 milioane metri cubi din producția zilnică și 16 milioane metri cubi pe care și le-au asumat furnizorii că le importă. La ora actuală avem necesarul estimat pentru a trece de acest vârf. S-a luat decizia ca Elcen, CET Brazi și CET Galați să treacă pe păcură. Ieri (duminică n.r) și noaptea trecută s-a întâmplat. Elcen funcționează în prezent pe păcură”, a mai spus Toma Petcu.
El a subliniat că au fost pornite grupuri suplimentare pentru majorarea producției de energie electrică, în contextul în care este estimat un maxim de 9.500 MW.
„La energie electrică am dispus suplimentarea grupurilor de la Turceni, Rovinari, am reușit să pornim și la grupul de la Mintia, de la CEH, de la Hunedoara, încă un grup de 150 MW. CET Govora a intrat în producție cu 50 MW. Aveam o rezervă pe hidro estimată de 1.000 MW, s-au consumat 400 MW, mai avem 600 MW disponibili pe hidro. Avem consum maxim estimat pe energie electrică de 9.500 MW. În acest moment consumul era de 9.000 MW”, a afirmat Petcu.
Ministrul Energiei a semnalat, de asemenea, că duminică seara Bulgaria a solicitat ajutor de urgență pe furnizare de energie electrică din cauza unei probleme de sistem.
„Ținând cont de situația delicată în care se poate afla România nu ne-am asumat acest lucru și le-am spus că nu-i puteam ajuta”, a spus Petcu.
Consumul național de electricitate este mai mare, în această dimineață, cu 10% comparativ cu aceeași zi a anului trecut, ajungând la 9.247 de MW la ora 11:00, potrivit datelor Transelectrica.
Astfel, la acea oră, consumul total de 9.247 MW era asigurat în proporție de 31,17% din surse hidro, 30,08% cărbune, 22,16% hidrocarburi, 13,47% nuclear, 2% eolian, 0,62% fotovoltaic și 0,50 biomasă.
Producția națională era de 10.179 de MW, diferența de 932 de MW reprezentând exporturi, scrie Agerpres.
Anul trecut, pe 9 ianuarie, la ora respectivă consumul țării era de 8.372 de MW, iar producția, de 9.271 de MW.
Un consum mai mare decât cel de luni a fost înregistrat anul trecut, când, în anumite intervale orare din lunile ianuarie și februarie, s-au utilizat peste 9.400 de MW la nivel național.