Scandal: PE poate bloca ieșirea Marii Britanii din UE!
Parlamentul European ar putea bloca orice acord privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu va fi implicat în negocieri, avertizează Preşedinţia malteză a Consiliului UE.
Premierul Maltei, Joseph Muscat, a atras atenţia că membrii Parlamentului UE, care vor fi în campanie înaintea scrutinului europarlamentar din 2019, ar putea bloca ratificarea acordului între Marea Britanie şi Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană a stabilit că negocierile pe tema ieşirii Marii Britanii vor fi coordonate de Comisia Europeană şi de reprezentanţii statelor membre în Consiliul UE. Însă acordul pe tema Brexit va trebui supus aprobării Parlamentului European şi Consiliului European.