Sute de pacienți, dați în judecată de Spitalul Județean Arad
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a dat în judecată sute de pacienţi care au beneficiat de tratamente care nu sunt decontate de stat, mai ales în cazurile unor accidente sau agresiuni, şi nu le-au achitat, suma totală pe care unitatea o are de recuperat de la aceştia fiind de peste 1,2 milioane de lei. Anual, doar câteva procese sunt câştigate şi se recuperează câteva zeci de mii de lei, în condiţiile în care aceste fapte se prescriu în cinci ani.
În ultimii patru ani, 310 dosare au fost trimise în instanţă de Spitalul Judeţean Arad pentru a-şi recupera cheltuielile suportate pentru tratamentele unor pacienţi, însă numărul datornicilor este mult mai mare, iar în multe cazuri spitalul nu are împotriva cui să se îndrepte.
„Datoriile pe care aceşti pacienţi le-au acumulat se ridică la suma de 1.207.232 lei. Din păcate, nu vom putea recupera niciodată toată suma. Mai ales în cazul agresiunilor, infractorii fie nu sunt identificaţi de către organele de urmărire penală, fie nu sunt cercetaţi pentru că s-au împăcat cu victimele lor. Astfel, juriştii spitalului nu au împotriva cui să se mai îndrepte în instanţă”, a declarat Crişan.
Anul trecut, de exemplu, din 37 de procese deschise pentru 337.544 de lei, 11 s-au finalizat şi au fost câştigate de spital, suma ce urmează a fi recuperată fiind de 70.091 lei. Totuşi, de trei ori mai mulţi pacienţi au rămas datori în 2016, respectiv 104 victime ale accidentelor sau agresiunilor nu şi-au plătit serviciile, în cuantum de 301.992 lei.
Juriştii spitalului spun că termenul în care se prescriu faptele este de numai cinci ani, după care nu se mai pot îndrepta în instanţă împotriva datornicilor.
Medicii SCJU Arad consideră că o întreagă secţie ar putea fi echipată cu aparate moderne, dacă suma ar fi recuperată de la pacienţii datornici.
SCJU Arad are 52 de secţii amenajate în 23 de clădiri din tot judeţul, fiind spitalul cu cele mai multe imobile şi cea mai mare răspândire din ţară, pe o rază de peste 85 de kilometri. În fiecare an, unitatea are aproape 70.000 de pacienţi internaţi, 85.000 de persoane sunt consultate în ambulatoriu, iar 60.000 sunt îngrijite la Unitatea de Primire Urgenţe.