Academia de tenis Victor Hănescu, un succes

După 17 ani de tenis de performanță, în care a acces până în sferturi de finală la Roland Garros, a cucerit un titlu ATP sau a mai jucat alte patru finale ATP, Victor Hănescu a ales să treacă la următoarea etapă în carieră.

„Am luat tot ce a fost bun de-a lungul experienței mele în lume, tot ce am simțit că mi-a lipsit și mi-aș fi dorit să am, am strâns în jurul meu unii dintre cei mai buni antrenori, mentori și specialiști în tenis de performanță și am pus bazele poate celui mai îndrăzneț proiect din tenisul românesc de până acum: Academia Victor Hănescu (https://academiavictorhanescu.ro). Această academie s-a născut firesc, mai întâi din dorința de a asigura atât copiilor care au pornit pe același drum ca și mine, cât și părinților lor, un mediu de dezvoltare în siguranță, încredere și profesionalism în condiții de performanță. Având facilități de top, printre care suport mental, strategie, management, antrenamente fizice, tactice și emotionale, suport medical și educație în sănătate, nutriție și mișcare”, a declarat fostul număr 26 ATP.

 După succesul înregistrat cu organizarea la Cluj și Curtea de Argeș a Taberelor de mental coanching „Train Like a Pro”, el a lansat Academia Victor Hănescu la începutul lunii ianuarie 2017.

„E singura Academie din țară care oferă absolut toate condițiile de pregătire la nivel internațional, punând la dispoziție terenuri de joc, cazare, masă, acces la sală, la recuperare și posibilitate de loc de învățământ, toate acestea în cadrul bazei Pescariu Sports@Spa. Accentul va cădea foarte mult pe calitățile și aspectele pozitive pe care fiecare jucător le are, pe dezvoltarea unui mindset puternic și a unei atitudini de învingător. Vizunea acestei academii este să dezvolte și să susțină viitorii campioni atât pe terenul de joc, cât și în viata de zi cu zi, să fie mediul ideal în care sportivii să se dezvolte atât profesional, cât și uman. În plus, visul meu este ca această Academie să devină un punct de referință pe harta tenisului internațional și să ofere lumii campioni valoroși, indiferent de posibilitatile materiale ale acestora”, a mai spus Victor Hănescu.

Echipa de profesioniști din cadrul Academiei este alcătuită din: Victor Hănescu, Firicel Tomai (fost antrenor al lui Victor Hănescu și al Simonei Halep) , Codruț Tinică (antrenor specializat în dezvoltarea și formarea juniorilor), Florian Arsenescu (Doctor în Educație Fizică și Sport, antrenorul lui Victor în 2014-2015 și al Soranei Cîrstea în 2016), preparator fizic Andrei Penu, Dave de Haan (antrenor de Mental Training, care a lucrat cu Victor Hănescu în circuitul ATP), Cristina Rolo (antrenor de Mental Training, singurul psiholog sportiv din Europa certificat AASP), Monica Ciuta (trainer inteligență emoțională, actriță și profesor asistent dr. la U.N.A.T.C.), Alexandru Unguru (trainer inteligență emoțională și actor la Teatrul Odeon) și Nicolae Angelescu (Doctor în Educație Fizică și Sport și consultant în performanță sportivă). De asemnea, copiii vor beneficia de programe personalizate de nutriție, de testări fiziologice și de programe speciale de parenting.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.