Accident teribil în Bacău. Trei morți și trei răniți!

Trei persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani au murit şi alte trei au fost rănite în urma unui accident petrecut, duminică, în apropiere de municipiul Bacău, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un copac şi un gard, pe sensul opus de mers, fără a se cunoaşte, deocamdată, cauzele.

Accidentul s-a petrecut în dreptul localităţii Zapodia, de pe drumul naţional DN 2F Bacău – Vaslui, după ce un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen, a pierdut controlul asupra maşinii pe carosabilul umed şi a ajuns pe sensul opus de mers, unde a lovit un pieton, o localnică de 49 de ani, potrivit news.ro.

Ulterior, autoturismul a intrat în gardul unei locuinţe şi, în final, s-a oprit într-un copac. În urma impactului, trei pasageri aflaţi pe bancheta din spate a maşinii, respectiv două femeii de 23 şi 40 de ani şi un tânăr de 22 de ani, au murit pe loc. De asemenea, şoferul autoturismului şi pasagerul din dreapta sa au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. La unitatea medicală băcăuană a ajuns şi femeia de 49 de ani care a fost lovită de maşină.

”Deocamdată, nu se cunosc motivele pentru care conducătorul auto a ajuns pe sensul opus de mers, acest aspect urmând a fi lămurit în urma cercetărilor desfăşurate în acest caz. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Gabi Ciobanu.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.