Șumudică duce clubul Astra la Tribunal
Marius Şumudică şi avocatul său, Dan Idiţă, au decis să contraatace şi în civil împotriva amenzii de 40.000 de euro dictate de Astra Giurgiu propriului antrenor.
Conducerea clubului Astra vrea să-l amendeze cu suma de 40.000 de euro pe Marius Şumudică, reprezentând 25 la sută din salariul anual, deoarece antrenorul a scandat trivilităţi la adresa rivalei Steaua, după meciul cu AS Roma, în urma căruia giurgiuvenii au obţinut calificarea în 16-imile Ligii Europa.
Mai mult, lui Sumudica i se reproseaza si declaratiile de la finalul meciului, cand a repetat ideea ca el i-a adus Astrei 15 milioane de euro. „De fapt, meritul pentru calificarea in primavara europeana nu e al lui Sumudica, ci al echipei din Cehia, cea care a reusit sa o incurce pe Austria Viena, in ultimul meci”, se arata în referat.
Conform gsp.ro, Șumudică și Idita i-au reclamat pe șefii campioanei la Tribunalul București și cer desființarea deciziei folosindu-se de prevederi din dreptul muncii. „S-a formulat o contestație la Tribunalul București împotriva deciziei prin care Marius Șumudică a fost amendat”, a precizat avocatul pentru sursa citată.