Deputații britanici decid soarta Brexit-ului
Divorțul între Marea Britanie și Uniunea Europeană intră miercuri într-o etapă crucială odată cu votul deputaților britanici care ar trebui să permită șefei guvernului Theresa May să activeze procesul Brexit luna viitoare, comentează France Presse.
După trei zile de dezbateri asupra a aproximativ 140 de pagini de amendamente, 650 aleși ar trebui sa adopte, într-o primă lectură, un proiect de lege care să confere premierului Theresa May competențele de a lansa procedura de divorț de Europa, la șapte luni și jumătate după referendumul la care majoritatea britanicilor a votat pentru separarea de UE.
Proiectul de lege, înaintat Parlamentului, după ce guvernul a fost constrâns de către Curtea Supremă de Justiție în luna ianuarie să ceară votul forului legislativ pentru declanșarea procedurii de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, va fi apoi examinat de Camera Lorzilor. În caz de amendament, documentul se va întoarce la deputați.
Adoptarea definitivă a textului nu va interveni decât peste câteva săptămâni, dar Theresa May a reiterat că ea va declanșa înainte de 31 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa doi ani de negocieri de ieșire din UE, potrivit Agerpres.
Pentru a reprima orice revoltă în rândurile majorității conservatoare, primul ministru a promis marți că Parlamentul se va pronunța privind condițiile Brexit înainte de rezultatul final al negocierilor între Londra și Bruxelles. Dar guvernul a avertizat totodată că o respingere a termenilor Brexit de către deputați nu va împiedica în niciun caz ieșirea Marii Britanii din UE.
Marți seara, deputații au respins cu 326 de voturi contra 293 un amendament al opoziției laburiste care dorește ca Parlamentul să acorde un veritabil drept de veto asupra viitorului acord între Londra și Bruxelles. „Va fi un vot important. Acesta va lăsa alegerea între ieșirea din UE cu sau fără un acord negociat” cu Bruxellesul, a declarat marți seara secretarul de stat pentru Brexit, David Jones, în fața Camerei Comunelor.