Grindeanu: Nu voi mai accepta inițiative gen OUG 13!

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că a înţeles „emoţia şi supărarea” provocate de ordonanţa privind modificarea codurilor penale, precizând că Executivul nu va mai iniţia astfel de acte.

„Ca premier, îmi doresc să particip la reconcilierea atât de necesară între români.  Am înţeles pe deplin toată emoţia şi supărarea pe care OUG 13 le-au generat. O parte însemnată a acestei ţări ne-a transmis democratic că nu identifică binele general în acea ordonanţă”, a declarat Sorin Grindeanu.

Premierul a dat asigurări că „nu va mai accepta nicio iniţiativă de acest gen în Guvern”, adăugând că modificarea Codurilor penale va trebui făcută în Parlament, alături de senatori, deputaţi şi specialişti din domeniu. „Începând de astăzi, acest Guvern va fi exclusiv unul dialogului şi al consultării publice”, a mai precizat premierul.

Cele două Camere ale Parlamentului s-au reunit miercuri, de la ora 12.00, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură PNL-USR împotriva Cabinetului Grindeanu, provocată de modificările la legile penale promovate de Guvern. Demersul este susţinut de PMP, în timp ce UDMR a anunţat că se va abţine de la vot.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.