Liderii PSD, întrunire de urgență la Parlament
Liderii PSD s-au reunit miercuri dimineaţă, la sala de grup a social-democratilor de la Camera Deputaţilor, pentru a discuta atât despre moţiunea de cenzură care urmează să fie votată în plenul reunit, cât şi despre probleme ale administraţiei locale, scrie News.ro. La şedinţa la care participă Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu au fost convocaţi ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, mai mulţi aleşi locali şi primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Aceasta este prima şedinţă la care participă aleşii locali de când au început manifestaţiile din întreaga ţară, generate de ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale.
La şedinţa de la Parlament participă primarii din Bucureşti, printre care Gabriela Firea, Robert Negoiţă şi Daniel Florea, alături de ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh.
Mercuri cu trei sferturi de oră, Gabriela Firea posta pe pagina sa de Facebook un mesaj, însoţit de fotografii, în care preciza că este în şedinţă pentru aplicarea măsurilor necesare îndepărtării efectelor ninsorii şi poleiului.
Conform primarului general, 200 de utilaje şi 1.200 de operatori manuali acţionează pentru îndepărtarea zăpezii de pe arterele Capitalei.
”În Bucureşti se circulă normal, în condiţii de iarnă”, susţine Firea.