Primăria Capitalei va prelua Rapidul
Alin Petrache, preşedintele CSM Bucureşti, a anunţat că gruparea finanţată de Primăria Capitalei va prelua Rapidul, urmând să investească şi în fotbal.
Alin Petrache cere Primăriei București suplimentarea bugetului pentru a intra în posesia brandului giuleștean și e convins că se vor găsi fondurile necesare pentru ca Rapid să redevină o forță în Liga I.
„Bucureștiul are un buget puternic, nu concurează cu vreun alt oraș din ţară. În general, firmele românești performante și multinaţionalele de top sunt în București. Am discutat cu doamna primar Gabriela Firea să creștem bugetul CSM”, a declarat Alin Petrache pentru GSP.
Alin Petrache solicită ca Arena Națională să treacă de la ALPAB în administrația CSM București.
„Nu cred că CSM ar putea prelua Rapidul, dar dacă ar face acest lucru ar fi foarte bine. E foarte bine că cineva vrea ca Rapidul să meargă mai departe. E un lucru benefic sportului românesc. Interesant e că nimeni nu vrea să ajute echipa în acest moment, ci toți se bat pentru marcă. Toată lumea caută marca, dar nimeni nu vrea să ajute Rapidul în sine”, a declarat Vasile Caciureac, fostul fotbalist al giuleştenilor.
Şi Rică Răducanu e pesimist și în ceea ce privește viitorul fotbalului românesc: „Orice e binevenit pentru Rapid, măcar să fie ceva. Oricine are stabilitate financiară e binevenit la Rapid. Primăria Generală nu cred că ar avea probleme cu banii. Dar oricum finanțele nu vin din banii publici, ci din sponsori. Sincer, eu nu mai cred nimic până nu văd. Cred că nu vor mai fi 12 echipe nici măcar în Liga 1, nu mai zic de liga secundă”.