Săptămâna Brâncuși, la Muzeul Național de Artă
O selecție de fotografii-document care surprind, pe de o parte, etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și, pe de altă parte, atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale vor fi prezentate, în perioada 19-26 februarie, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR).
Potrivit unui comunicat al MNAR transmis, vineri, Agerpres, expoziția este dedicată „Zilei Brâncuși”, care se sărbătorește la nivel național la 19 februarie.
„Fotografiile din prima secțiune sunt imprimate după clișeele realizate în epocă de Ștefan Georgescu-Gorjan, inginerul care a coordonat lucrările de realizare și instalare a ansamblului monumental de la Târgu-Jiu. Celelalte fotografii provin dintr-o donație din anul 2006 a Centrului Pompidou din Paris și sunt imprimate după clișeele originale realizate de sculptorul român”, se precizează în comunicat.
Expoziția va fi deschisă în Sălile Kretzulescu, cu program de vizitare și în zilele de luni și marți, între orele 10,00-18,00, în cadrul programului „Nocturnă muzeală” de sâmbătă, 25 februarie, cu acces până la ora 22,00, iar accesul este gratuit în calendarul anunțat.